joi, 30 octombrie 2014

Night listening. Piano magic!



Viața nu se măsoară în zile, ci în emoții.




Pentru ce trăim? 
Să ne schimbăm televizorul cu unul mai mare? Să ne mai facem un credit? 
Sigur că nu!
Suntem o generație norocoasă, dar, așa cum copiii nu știu cât de frumoasă e copilăria decât după ce au pierdut-o, nici noi nu știm ce avem. 
Alegerea.
Comunicarea.
Să-ți găsești vocația sau să-ți găsești jumătatea poate să fie o chestiune de noroc. Să-ți urmezi pasiunile sau să-ți transformi secunda în care te-ai îndrăgostit într-o poveste care să dureze toată viața, e o chestiune de merit.

Oamenii pot blama corporațiile pentru multe, dar nu și pentru lipsa lor de caracter.


3 povești scurte fără niciun nume.
Dacă omenirea ar fi fost în stare să vină cu un sistem mai bun de lucru decât corporația, acest sistem ar fi existat deja. Trebuie să admitem că 90% dintre oameni, lăsați mai liberi, nu ar fi atât de productivi.
Am lucrat în mediul corporate mulți ani. Prea mulți. Când am fost zilele trecute la medic, m-a întrebat dacă lucrez în mediu toxic. I-am răspuns sincer: Am lucrat. Nu eram expus la produse chimice instabile, ci la caractere ușor inflamabile și bârfe otrăvitoare. 
Sigur că am întâlnit oameni de la care am avut de învățat. Din punctul meu de vedere am învățat de la toți: de la unii drumurile de urmat, de la alții… pe cele pe care și astăzi le evit.
O să vă spun 3 povești. Dacă ele se potrivesc aproape perfect cu unele ale voastre, orice asemănare între evenimente sau personaje reale este pur întâmplătoare :))))

marți, 28 octombrie 2014

Cele 7 minCiuni ale lumii: femeia de plastic.




Ramona mea e graphic designer. Obsedată de E-urile din mâncare. Am întrebat-o la un moment dat ce s-ar întâmpla dacă s-ar trece E-urile din poze. Așa cum se trece colorantul din salam să avem și procedurile de photoshop. 
Mi-a răspuns candid: dacă o revistă ar trece TOATE efectele aplicate pe o poză, n-ar mai fi decât text! Fără niciun centimetru pătrat lăsat liber pentru imagine!!

luni, 27 octombrie 2014

Marile speranțe și marile discrepanțe!


Astăzi: Cum m-am decis să dau Hollywood-ul în judecată!

Revistele și televiziunile se întrec în titluri de genul: dezvăluiri incendiare!
Nu ia nimeni foc, pentru că rareori se dezvăluie ceva care chiar să ne schimbe viața. Firesc. Ideea e să-ți placă mai mult decât să te ajute. 
Când eram mic și citeam tot ce-mi pica în mână am ajuns la Suferințele tânărului Werther, de Goethe. Eu îl divinizam pe Goethe pentru Faust, altfel n-aș fi citit până la capăt siropoșenia aia. Suferințele personajului mi se păreau mai mici decât cele pe care le înduram eu citind cartea aceea din respect pentru autor. Mi se părea că Goethe s-ar putea uita din ceruri cum dau cartea înapoi la bibliotecă fără să o fi citit integral.
Habar nu aveam. Sturm un drang-ul german a dat multe opere geniale. Chiar și Tânărul Werther era scris cu talent, chiar dacă nu eram eu de acord cu direcția. Oamenii aceia nu scriau dacă nu credeau că au ceva de spus. Cinematografia însă nu va avea atâtea scrupule. 
Așa a apărut ceva ce nici Hitler nu putea să inventeze în disperarea lui după puritatea rasei ariene: Prototipul bărbatului din filmele romantice. 
Pentru un bărbat normal, să se compare cu acești semizei este ca și când m-ar aștepta pe mine Superman să ne batem în curtea școlii!
Mi-l și imaginez punându-mă să sar ca să vadă dacă am bani de covrigi. 

sâmbătă, 25 octombrie 2014

O seară care a început acum 6 ani.



Cineva mă întreba cum e posibil să iei 3 premii foarte flatante după ani în care n-ai câștigat nimic. 
Nimic mai fals. Nu au fost ani în care nu am făcut nimic. 
În anii aceia s-au câștigat premiile de acum: Seara de joi, 23 octombrie 2014 a început cândva în 2008. 
Poate chiar mai devreme. 
200?
Când am decis pe o bancă de lângă ProTV că trebuie să scriu o carte care să schimbe bărbații. Să trag o linie electrificată între aroganță și personalitate, între mitocănie și masculinitate. 
Atunci mă gândeam să schimb vreo 2-3… Modul era de o subtilitate cu metodă în nebunia ei: principala țintă era femeia. Femeia care să-și găsească respectul față de sine însăși privindu-se prin ochii mei. Un bărbat care a greșit mult de tot.  
Atunci credeam că ar fi mișto să se vândă 1000 de exemplare.
Acum mă gândesc la 10.000 și mai am puțin. 
Atunci credeam că ar fi mișto dacă aș avea o mașină cu care să merg la job. 
Acum am două și nu mai e nevoie să merg la job deloc. 
Sunt mulțumit? 
NU.