joi, 23 octombrie 2014

În apărarea... haterilor mei. Ciudat, știu :)))



Sunt oameni care nu mă suportă pentru că sunt numărul 1 autoritar pe trafic.ro la bloguri personale de 13 (treisprezece) luni fără pauză. 
Ei vor scrie mereu că n-am nu știu ce plug in, că fac nu știu ce șmecherii sau că pur și simplu copiez de nu știu unde ideile cu care spăl cu ei pe jos. În multe cazuri sunt redacții întregi care nu pot să scoată cifrele mele. 
Ei nu sunt hateri. Sunt competitori. 
Cum n-am inventat noi, românii, jocurile murdare și nici bârfa, nu pot să mă supăr pe ei. Atât pot, atât fac. 
Dacă am stabilit că aceștia nu sunt hateri, deducem simplu că pe ei nu o să-i apăr. Nu, dar nici nu o să-i atac.

Haterii pe care vreau să-i apăr sunt cei care mă contestă din convingere. 

Bărbați care spun despre mine că scriu (citez) ca o femeie. 
Ca o femeie este în optica lor evident ceva foarte jos, o insultă, iar femeia e un sub om. Eu am ovare, uter și mai știu eu ce chestii care lor li se par triste rău. 
Ciudat, oare ăștia s-au născut toți la 7 luni că le era jenă să stea în uter??!
Vreau să vă rog să fiți îngăduitori cu ei. Nici nu vă imaginați câte refuzuri au îndurat săracii de au ajuns să urască femeile în modul ăsta!!

Tot ei mai spun despre mine că sunt gay. Aici se contrazic un pic, dacă femeia e o ființă mai puțin evoluată și să scrii ca una e nasol, mi se pare că lor chiar li se potrivește mișcarea gay, unde sunt numai bărbați. 
Muza are prieteni gay și pot să vă spun un lucru: dacă scriam, compuneam muzică sau croiam haine ca un gay acum eram multimilionar. Mulți dintre ei sunt extrem de talentați.

Mai sunt și femeile care spun că totul e sirop în ce scriu. Că bărbații pe care îi reprezint nu există decât în filme. 
Așa este. Ele doar în filme i-au văzut, deci e mai bine pentru psihicul lor să creadă că nu există. 

Nu în ultimul rând mai sunt haterii din convingere care spun că standardele pe care le ridic sunt atât de sus încât viața lor e mai grea din cauza unora ca mine. Că genul ăsta de romantism îi sleiește de puteri mai ceva decât un antrenament la sală. 
E OK. Nici pe la sală nu dau. 
De ei îmi pare cel mai rău. Sunt băieți buni, cocoloșiți de mame, care au învățat de la alte femei, cele care le-au dat viață, că DRAGOSTEA E NECONDIȚIONATĂ.
Mă-ta e necondiționată, că doar nu era să te dea la orfelinat după ce te-a născut. Copilul nu poți să-l returnezi când vezi că nu ți-a ieșit bine! E ca o cruce pe care ți-o duci. 
Nevastă-ta însă…mai are și alte opțiuni. 


Vă rog să fiți îngăduitori cu haterii mei. Natura și societatea au fost mai puțin amabile așa că psihicul lor a fost nevoit să inventeze mecanisme de apărare. Și cel mai la îndemână a fost ăsta: ce nu am eu, nu există.
Într-un singur loc nu pot să aplic asta: la bun simț. 
Ăsta chiar există chiar dacă nu toți și-l permit.




miercuri, 22 octombrie 2014

Einstein avea dreptate. Ideea nu este să fii un om de succes, ci un om de valoare.




Sunt momente în viață când te simți în egală măsură mândru și… umil. Oricât de mare ar părea contrastul e pe bune. Așa m-am simțit eu la Gala Bărbați de succes.
Mândru. Că doar luam un premiu și nu pot să fiu ipocrit și să încep cu modestie de show TV)
Umil. Pentru că numele de pe lista premianților erau grele. 
Vă iau ușor că pe mine m-au lovit ca o serie de croșee la corp venită fix când credeai că ai câștigat meciul și salutai publicul în timp ce-i făceai cu ochiul soției. Vă spun doar două nume ca să avem, ca la poker, deschiderea. Cu o pereche de ași: 
Ilie Năstase. 
Leonard Doroftei.

marți, 21 octombrie 2014

Ne-am născut suficient dintre mațe. E timpul să ne naștem din cap.



Primul motiv pentru care prefer filmele europene este că te lasă să respiri. Mor mai puțini oameni, dar parcă mai multe personaje sunt din carne, nu din plastic. 
Americanii omoară câte 20 de figuranți pe minut. Știi ce simt pentru ei? Nimic. N-am apucat să-i cunosc, nici măcar nu realizasem că e un om pe clădire că l-am și văzut căzând. 
Europenii sunt altfel. Ei te duc la mort acasă, îi cunoști copilul, tremuri când simți că e în pericol.
Automata vrea să te simți tu în pericol. 
Să te gândești la tine. La cum s-ar putea să evoluăm. Nu în niște oameni mai buni. Ci în altceva. 
Că nici omul nu e o maimuță mai bună. 
Al doilea motiv e că te silesc să gândești.
Dacă ai văzut Blade Runner o să îți pui întrebări asemănătoare la Automata.
Folosind alte cuvinte. 
Chiar? La întrebările de atunci cum ți-ai răspuns?

Îmi amintesc perfect rochia pe care ai purtat-o la prima întâlnire. Și porecla pe care o mai porți și acum :))


Noi, bărbații, vrem să cunoaștem multe femei după care să ne decidem asupra uneia care să fie… neprihănită. 
E una dintre cele mai mari tâmpenii pe care lumea noastră le tolerează. 
Noi, bărbații, vrem exclusivitate cu sens unic. Noi și numai noi. 
Erai atât de frumoasă în rochia aceea. 
Și eu atât de dezinteresat. 
De ce-mi vorbești așa?… mi-ai spus. 
Nu-mi aduc aminte cuvintele. Doar relaxarea. Habar nu aveam din ce era relaxarea aceea făcută. 
Ce-l de-al doilea purceluș și-a făcut o casă din nuiele. 
Mă așteptam la o apă de ploaie. Relaxarea mea ar fi rezistat. 
N-am avut dreptate. Sunt femei care nu sunt 80% apă. 
Căsuța purcelușului a luat foc. 
Ți-am poruncit să conduci. De parcă ar fi contat unde suntem. 
Eram în epicentrul propriului cutremur. 
În ochiul prorpiei furtuni. 
Unde să fugi de tine însuți? 
Erai atât de arogantă…
Fiecare gest cerea respect. Supunere. Seriozitate. 
Seriozitatea n-a fost niciodată punctul meu forte. 
Ți-am spus “gălușcă”
Ai râs. 
N-am mai fost noi unul pentru celălalt. Parcă ne cunoșteam de multă vreme. De la grădiniță. 
N-am mai fost nou. 
Am fost noi. 

duminică, 19 octombrie 2014

O sticlă cu vin și o femeie. Cartea se scrie singură.



Ce ușor se preschimbă carnea în cuvinte…
Femeile în capitole. 
Bărbații în volume. 
Apoi apare ea și nu-ți mai ajunge literatura universală.
Câte povești pot să spună ochii și câte să tacă buzele. 
Câte drame au stârnit sânii, ca doi actori ascunși după cortina rochiei și  care nu vor să vină la bis. 
Și fesele demne de descrierile lui Pascal Bruckner, dar nu așa… pe două pagini!
În două volume! Aripa stângă și aripa dreaptă, Iliada și Odiseea, Marile Speranțe, Romeo și Julieta!

Degeaba desconsiderăm carnea. N-am avea ce să fotografiem în vacanțe dacă sculptorii n-ar fi încercat să îi conserve magnetismul în marmură. 
Eram mai frumoasă bronzată, mi-a spus ea. 
Nu cred că se poate mai frumoasă de atât.
Pariez că asta le spui tuturor. 
Pariez și că de multe ori a fost adevărat. 

Un pahar și vin promisiunile. 
Încă unul și apar și mărturisirile. 

Acum, că îți știu trupul cuvânt cu cuvânt vreau să știu cine ești. Vreau să te dezbrac deși ești deja goală. Vinul mă ajută. 
Deja poveștile sunt mai tentante decât sexul. 
Sunt femei pe care bărbații le plătesc să se culce cu ele, dar sunt și unele pe care ar trebui să le plătești ca să vorbești cu ele. 
Un fel mai subtil de penetrare. 
Știi, mi-a spus ea, noi, femeile, suntem mereu un pic cu fundu-n două luntrii. 
Mereu alegem. Între viitor și trecut. Între viitorul și fostul. 
Între “ce îmbrac astăzi” și “pentru cine le dau jos”… auzi? N-ai scris tu aia cu “Bărbatul ca o haină?” Cu femeia care probează?
Nu. Altcineva. O fată… O femeie…
Dar pe aia cu O femeie își deschide mai ușor picioarele decât sufletul?
De asta sunt vinovat.
Si ce crezi acum? Că le-ai văzut deschise pe amândouă? 
Cred că a fost un truc. Era deschis… și lumea s-a închis în spatele meu. Noroc că vreau să merg numai înainte. Dragostea pe care o oferi e ca un drog.
Vrei să mori de supradoză? 
Aș muri fericit. 
Nu. pentru voi, bărbații, cu cât e mai multă dragostea cu atât vă obișnuiți și nu mai are același efect. Se diluează și atunci trebuie să schimbați dealerul. 
Unii spun că vine o vreme când te lași. 
Nu. Nu vine o vreme. 
Dacă ai însă noroc, vine un om. 


sâmbătă, 18 octombrie 2014

Night reading: Pentru fiecare soț neglijat există undeva un amant suprasolicitat.




Neglijat sau neglijent?

Femeia care nu știe să aprecieze ce are e la fel de incomodă ca bărbatul care nu știe ce vrea. 
Din fericire ambele lucruri se învață. Din nefericire, ca la facultate, pierzi un an. Sau doi. 
Mulți vor să explice un pas greșit al lor printr-o greșeală a celuilalt. Mai ales noi, românii, avem o vocație să ne învinovățim pentru greșelile altora. Că le-am permis. Dacă unui cunoscut i s-a furat portofelul din buzunarul de la spate auzi comentarii de genul: Păi, acolo se ține? El nu știe că se fură?
Dacă i s-a furat unei femei bărbatul… nu a știut să-l țină. OMG! Ce suntem noi? Labradori?! 
Tot păgubașul e de vină. 

Sunt femei care nu se opresc niciodată din flirtat. E vina soțului că o singură voce care-i spune că e frumosă nu e de ajuns? E vina lui că femeia e un fel de ipohondră căreia degeaba îi spune un doctor că n-are nimic, ea se mai duce să mai ceară o a doua opinie?

Cum a zis Sorescu, nu-mi dați răspunsuri. Nu am timp de răspunsuri. De-abia am timp să pun întrebări. Pentru că în cazul acesta nu există un singur răspuns. Nu există o boală. Există bolnavi. 

E mult mai ușor să ataci un castel decât să-l aperi. Telefonul nu sună decât în orele sigure. În orele singure

Cine era, dragă? 
De la bancă. 
La ora asta? 
Era robotul. Știi sondajele alea care măsoară gradul de satisfacție… :))))

Râd amândoi. Poate că râde și robotul. 
Orice bărbat care a fost măcar o dată amantul unei femei măritate (adică, în principiu, orice bărbat punct) poate să-ți spună că așa s-a și simțit uneori. Ca un robot. Așa cum puneau mamele noastre murături să le ajungă toată iarna sau făceau mâncare o dată pentru toată săptămâna, așa își face femeia modernă provizii de sex. 
Are doar o noapte și parcă nu-i ajung orele. 
Nici lui forțele, dar face pe dracu-n patru și duce. 
Nimic nu se apropie mai bine de ceea ce credem noi că e o ninfomană decât o nevastă nesatisfăcută. 
For English press two…

Era un banc mai demult… Dacă vrei sex de calitate ai nevoie de un soț, totul e să nu fie al tău :)))
Sau nu era banc?

Mulți credem că swingerii sunt nașpa, dar dacă poți pentru o secundă să vezi rețeaua de păianjen a relațiilor extraconjugale realizezi că la un moment dat toți suntem swingeri. 
Nu știu de ce, dar astăzi am chef de bancuri. Mai era unul cu un ardelean și un oltean care lucrau la o corporație în București. Olteanul făcea mișto de graiul ardeleanului cu multe împrumuturi nemțești și ungurești: Auzi? Dacă eu m-aș culca într-o zi cu nevastă-ta, noi am fi șogori? 
No, atunci am fi chit.

Fug de la o idee la alta mai ceva decât un aventurier de la o femeie la alta. 
Poate pentru că vreau să spun prea multe. Poate pentru că nu îndrăznesc să le spun până la capăt. 
Pentru că nu vreau să dau un verdict. 
Am citit și eu câteva pagini dintr-o carte la modă și m-am cam plictisit. Pentru că e scrisă să placă, iar mie îmi plac de ani buni cărțile care sunt scrise să ajute. 
Cu un lucru însă sunt 100% de acord. E foarte riscant să dai verdicte. 
Nu există alb și negru, în schimb avem 50 de tonuri de gri. După care mai avem și culorile. 


Citește mai mult :) Comandă cartea: http://bit.ly/1kClgHM