Vreau să trăiesc, nu să mă plictiSex :)




O cititoare i-a scris lui Radu într-un comentariu că n-ar rezista nicio zi fără mine. Eu cred că n-ar rezista nicio noapte. 
Ce facem noaptea? 
Comunicăm. 
Fără să vorbim. 
Uneori pui un roman întreg de întrebări cu un singur sărut și primești toate răspunsurile cu lux de amănunte cu o singură îmbrățișare. 
Radu își pune ochelarii pe nas și îmi spune pe un ton serios: E normal, primele mii de ani doar corpul a vorbit! Limbajul articulat e o fiță recentă. 
Râd în hohote pentru că are doar ochelarii pe el și e amuzant să porți discuții serioase în pielea goală. 
E o intimitate plăcută, dar nu fără conflicte. Realizez că niciun bărbat dintre cei care mi-au marcat existența nu a fost “pace și prietenie”. Nicio dragoste n-a fost un zen permanent. Și știi de ce? Pentru că așa ceva nu există!
Nici noi nu suntem sfinte! Eu nici nu vreau să par. Când o să mă bucur de mângâieri? La bătrânețe ca în pozele idealizate de pe facebook unde un bătrân și o bătrână merg ținându-se de mână? În poză nu se văd nici artrita, nici greutatea pe care el o simte când respiră după ce a urcat două etaje, nici tristețea ei când se uită la fotografiile din tinerețe când sânii stăteau în aer ca două baloane cu heliu!
Ca să ajungi ca acei doi bătrâni trebuie să ai o tinerețe care să te încălzească. Multe paturi răvășite, multe fantezii trăite intens, orgasme și strigăte. Doar nu credeți că-ți poți găsi iubirea adevărată la 70 de ani?! Poate dacă iubirea are cu 35 mai puțin. 
Femeia vrea să economisească doar bani, dar să iubească fără economie. 
Vrea să fie înțeleasă când nu vorbește, când nici măcar nu e om, când dorința o transformă într-un animal și nu vrea să redevină o persoană respectabilă, ci să se bucure de inconștiența supremă în care te lași pradă de bunăvoie unui bărbat. Nu fugi, nu te împiedici, nu te prefaci că n-ai ce face. 

Câte dorințe nu rămân fără răspuns pentru că ei n-au înțeles că noi am pus întrebarea? 
M-am aplecat să vezi mai bine în decolteu și tu te uitai în telefon. Numerele din agendă vor fi singurele de care o să ai parte! 
Te-am căutat la ore nepotrivite? Pentru că am crezut că ne potrivim. Gândurile mele erau la fel nepotrivite, dar cui să le spun? 

Așa ne mințim toate, că e greu până găsești bărbatul care să vrea o relație, dar greutățile abia de acolo încep și sexul e ca o revoluție care suferă tocmai atunci când iese victorioasă pentru că se transformă într-un regim. Nou, dar tot regim!
Îndrăgostiții erau două gloanțe care călătoreau cu viteza incandescenței, dar s-au înfipt în marmelada căsniciei. Aveai în pat un amant, acum ai o rudă. De gradul întâi mai e doar relația de rudenie. Sexul e de grad inferior.   
Gânduri scandalose ne șoptesc că parcă singurătatea era mai puțin previzibilă!
Sex cu program, parcă vor să le facem plinul pe dos golindu-i sau sex neprogramat care, pentru că s-ar putea întâmpla oricând, nu se mai întâmplă niciodată. Putem să facem și mâine seară, astăzi mai avem 5 episoade din serialul ăla hot. Mâine seară trece și se fac 5 ani pe care nu știi cum i-ai pierdut. S-au terminat și ratele la mobilă și patul arată ca nou. Păstrezi mobila și schimbi bărbatul. 
“Am fost mereu bun cu tine”
“Da, chiar și atunci când ar fi trebuit să fii rău”

Fericirea nu e un program! Nu poți downloada un orgasm! Iar punctul G nu e pe harta GPS-ului tău!

O să vă spun un secret: nici femeile nu-și pot găsi singure punctul G și nici nu cred că există. N-ar fi și penibil să reducem toată arta de a iubi fizic la atingerea unui punct? Facem dragoste sau aprindem lumina pe holul blocului? Știi momentul acela când cauți întrerupătorul pe întuneric. 
Sfântul Graal, Atlantida, piatra filosofală și punctul G. Cum sunt eu fană Harry Potter pot să glumesc că bagheta magică trebuie să știe să facă mai multe vrăji, nu doar expecto patronum!


Acesta este un fragment din noua carte. Comand-o direct din link. 
Niciun text de blog nu se compară cu un capitol întreg! 
Link (sau click pe banner) https://goo.gl/TsQs7y


Acum 100 de ani era o problemă sexul înainte de căsătorie. Acum e o problemă sexul după :) 5 explicații neortodoxe




În volumul al doilea sunt 5. La liber, explicația numărul 3. Ambiția.

A treia explicație e cea mai brutală. Femeia modernă e un fel de bărbat pe tocuri la job. Muncește cât un bărbat. Câștigă cât un bărbat. Uneori chiar înjură în trafic la fel ca un bărbat. Adio feminitate. 
Nici nu-ți dai seama când s-a întâmplat. 
Uită-te în oglină. Tu ți-ai dedica poezii? 
Vezi cum te porți! Tu ți-ai aduce flori? 
Compară ca în pozele de before and after! Cum erai când căutai? 
Iar tu… bărbate… îți mai aduci aminte când mergeai la sală, făceai două dușuri înainte de întâlnire și miroseai a parfum? Parfumul de bere combinat cu țigări nu are cum să o excite pe soția ta. Iar dacă ai o amantă s-ar putea să nu fie farmecul tău personal, ci hormonii care tropăiau în ea că era NF de multă vreme. 
Iartă-mă, n-am vrut să-ți stric seara. 
Am vrut să-ți repar fericirea. 
Curgea ca o țeavă ruginită. 

Știu îngrijorător de multe femei ale căror vieți profesionale sunt perfecte, dar viețile lor intime sunt departe chiar și de “junior level”. Dacă există o înțelepciune de pat, sunt sigur că ea nu vine cu timpul pentru că multe dintre aceste femei sunt din ce în ce mai greu “fericibile” sau chiar numai “cuplabile”. Pentru situația asta sunt culpabile? Sau e societatea care te împinge să muncești pentru un bine abstract care vine abia la pensie?
La fel de tare cum cred că adevărul e la mijloc în majoritatea situațiilor, tot așa cred că găsirea sursei pentru această frigidizare nu ne va ajuta cu nimic în remedierea situației. Nu merge să zici: A! E vina societății? Ce bine! De mâine redevin femeie! 
Tu nu vezi nimic în neregulă la tine. Când te-ai uitat mai devreme în oglindă ți-ai răspuns că ți-ai aduce flori și ți-ai dedica poezii. Ba chiar ai și face dragoste cu soțul, iar cei doi copii sunt dovada faptului că ai făcut. Măcar de două ori. Da’ chiar nu există pe lumea asta și alte lucruri mai importante decât sexul? 
Sigur că da! Bilanțul contabil al firmei, analiza SWOT pentru un nou business, estimările pentru Q4 când toți cumpără ca idioții cadouri de Crăciun ca să simtă că sunt o familie. La sex îți stă ție capul? 
Interesantă imagine. Să-ți stea capul la sex. 

Și mai interesant este că aceste ambițioase vor să aibă întregul. Totul. Și cariera și familia. Atenție! N-am spus dragostea. Dragostea e un moft. Nu poți să o fotografiezi, nu poți să o faci magnet de frigider. Familia însă! Ce frumos dă pe cover-ul de facebook! Și cât de frumos sună când scrii ca descriere la poză: “Împreună de 20 de ani”. Ca un slogan publicitar pentru o firmă de hârtie igienică. Poți să te ștergi la cur cu anii ăia!
Lipsa sexului într-un cuplu căsătorit este deja o separare. Un “divorț erotic”. Chiar dacă sunt adeptul ideii că trebuie să lupți, nu să fugi, uneori trebuie să înțelegem că lupta își pierde scopul când nu mai ai ce să repari. 


Citește despre toate cele 5 explicații (necenzurate) în PSIHOLOGIE PENTRU OAMENI OBIȘNUIȚI.
Dacă o comanzi acum o primești și cu autograf :)



Chiar și ceea ce se cucerește cu inima se păstrează cu capul!




Sigur că e incomod că renunți din start la un plan, dar nimeni nu a spus să renunți “din start”. Când începe un plan? Sigur nu cu prima cărămidă, ci cu prima linie pe care o trage arhitectul. Tu ești arhitectul planurilor tale așa că, dacă te pricepi doar la desen, mai cheamă și pe unul care se pricepe să calculeze. Arhitectura înseamnă, de exemplu, să evaluezi corect o structură, la ce greutate rezistă și cum se va comporta la un cutremur. 
Așa trebuie să tratezi și visul. Ca pe o casă. Să-i gândești baza, să vezi dacă poți să îl susții, “să faci cu bună voie tot ce poți și să suferi fără să te vaiți atunci când trebuie”. 
Oamenii de afaceri fac un “calcul de fezabilitate” înainte să-și pună toți banii pe un proiect. În mediul din care vin, televiziunea, am văzut multe episoade pilot ale unor seriale care nu s-au mai făcut sau au suferit modificări după vizionările de test. Chiar și protagoniștii s-au schimbat dacă nu aveau suficientă putere de atracție. V-aș putea da exemplu un serial care a avut câteva sezoane, deci, de succes, și în care cuplul care ar fi trebuit să fie “supporting” a avut atâta lipici încât accentul s-a mutat către ei și au devenit încet încet protagoniști sau un altul unde doi actori aflați de asemenea în linia a doua au furat lumina în așa hal încât li s-a făcut propriul serial! 
Așa trebuie să fie și visul tău! Adaptabil. 
Ideea că nu trebuie să faci compromisuri ascunde adesea personalități inflexibile, dictatoriale și excesiv de orgolioase. Modificări, nu compromisuri. La noi se spunea “fine tuning”. Ca visul tău să meargă mai departe trebuie să își mai dorească și alții să viseze la fel. Fie că sunt clienți, fie că sunt coechipieri. 

Sunteți de acord? Acum vine partea riscantă: nefericirea multor “millennials” vine din dorința părinților de a avea tot ce n-am avut noi: bicicletă, jocuri pe calculator, ÎNCREDRE. 
E minunat ca un copil să crească înconjurat de încurajări, sprijin, să-l facem să aibă încredere. Dar o încredere realistă, nu tâmpenia asta motivațională în care totul e să vrei! 
Ce te faci când dai în comunitate peste alții care cred exact ca tine? Unul mai “special” decât altul! Ce te faci când descoperi că nu ești atât de “special”? Într-o lume în care toate piesele sunt “hit” înseamnă că niciuna nu este! Egalitatea în perfecțiune! 
Ce gogoașă care se sparge la primul contact cu cineva care îți spune “nu”!

Să luăm definiția de dicționar:
SPECIÁL, -Ă, speciali, -e, adj. Care se deosebește de alte lucruri asemănătoare prin trăsături care îi sunt proprii; care se află numai la un lucru sau la o anumită categorie de lucruri; (adesea adverbial) care este făcut, destinat, rezervat pentru a corespunde unui anumit scop; p. ext. ieșit din comun, deosebit de bun, de valoros; excepțional… – Din fr. spécial, lat.specialis.

Ce facem dacă toți sunt speciali? Au toți în comun faptul că sunt ieșiți din comun?! 
Voințele tuturor sunt ca niște mici biluțe de oțel. Adorabile, că încă sunt mici, dar care mai mult se resping decât lucrează împreună. 
Pe cât de puternice le sunt voințele, pe atât de slabă pregătirea să lupte pentru ceea ce își doresc. Există un rău al binelui? 

Copiii noștri nu mai trebuie să lupte. 
E suficient să ceară. 
Tu așa ai obținut tot ce ai? 
Să nu te miri dacă “ăla mic” nu-ți seamănă! 


În loc să pornească de la o linie de start de la care să urce, copilul secolului XXI, căruia i s-a spus în familie că e un “rege” și care chiar se poartă ca un mic dictator, dă peste comunități întregi de “regi”. Și cade de la înălțimea tronului său imaginar până la nivelul unui “insuficient” la mate. Cade în grupul celor nepopulari. Se întâlnește cu prietenia, dar nu știe să o recunoască pentru că n-a mai întâlnit-o. El are acasă doi sclavi.
Despre sindromul micului dictator am citit în anii 90 și mi s-a părut o prostie.  Eu nu ridicam ochii când mă certa tata. Nu zic că era bine, dar noi nu am înlocuit o eroare cu soluția corectă. Am înlocuit-o cu altă eroare. De la bătaie pentru orice am ajuns la un sistem în care copilul nu mai este de vină pentru nimic. Am trecut dintr-o extremă în alta. Tocmai de dragul lor trebuie să ne revenim. 
Copilul trebuie să învețe responsabilitatea. 
Tot prin anii 90 eram gata să mă bat cu orice susținător al argumentației despre “the human animal”. Acum mă recunosc învins. Este atât de mult animal în om încât e mai bine să știm cine suntem decât să ne iluzionăm! 
Când citeam la Freud că ăștia mici și adorabili sunt orice, numai puri nu, iar educația vine să echilibreze balanța între instincte și intelect ziceam că Freud e depășit. Acum cred că mai avem nevoie de 20 de ani ca să înțelegem tot ce a încercat să ne spună. 
Culmea e că familia este în același timp cel mai cunoscut demotivator cu o linie de delimitare între părinții crescuți în comunism și cei care au prins puțin din el. Primii nu ne-au prea încurajat către aventură, ci către un serviciu stabil. Cei mai tineri le-au spus copiilor lor că pot face orice, dar nu i-au lăsat să facă nimic… singuri. 
“Lumea e mai nesigură acum” mi se spune. Atunci înseamnă că trebuie să-i pregătești mai bine pentru ea sau să fii pregătit să-i protejezi toată viața. 


Acesta este un fragment din noua carte. Comand-o cu autograf până la miezul nopții! 




Ce spun bărbații când vorbesc despre femei? (Nu te aștepți la așa ceva!)




Vorbesc despre frumusețe. 
Frumusețea unui gest. 
Frumusețea unui caracter.

Vorbesc despre timp. 
Timpul pe care îl înfruntă împreună.
Timpul căreia EA îi dă valoare. 

Vorbesc despre cuplu. Pe care ea îl transformă într-o familie.

Uneori vorbesc despre iertare. 
Despre vorbe rostite. Despre vorbe RĂSTITE. Pe care nu le mai poți lua înapoi. Și nu le poți șterge cu alte vorbe. 

Unul are mușchi. Altul are ochelari. Altul o emisiune. Sau o misiune. 
Mai mulți au voce... Dar vocea le tremură când răspund la întrebări. 

Și munți atât de grei se țin, se țin ușor
Pe umerii tăi slabi.

Carla’s Dreams ne-a făcut să vorbim despre femei. 
Întrebări simple.
Răspunsuri greu de dat.

Întrebări imperfecte. 

Sfinții sunt plictisitori. 
Știind prea bine asta, Carla’s Dreams le-a cerut demonilor… să vorbească despre îngerii din viețile lor. 

Vorba lui: V-am cuprins ,)







Back to Top