Chiar și ultimul golan își dă seama când vorbește cu o femeie peste nivelul lui. Pentru că nivelul ei nu se schimbă.
Unii le numesc “pretenții”. Eu le spun simplu: alegeri.
Aleg să nu stau de vorbă dacă nu-mi face plăcere. Culmea e că n-am învățat asta de la un curs cu un profesor renumit, ci din stradă.
Când mulți, dar mai ales multe îmi scriu despre “ce trebuie să îndure” în căsnicii sau relații sunt adesea considerat arogant când întreb: Unde scrie că “trebuie”? sau Ce fel de relație aveți mai exact? Una de subordonare?
Iubiți sau companii. Prieteni sau șefi. Necunoscuți cu care intri în vorbă întâmplător, toți sondează un pic CE și CÂT merge.
Dacă ești din plastilină te modelează cum vor.
Dacă ești un câine de luptă te asmut să lupți în meciuri care nu sunt ale tale.
Își permit cât le permiți. Ce le permiți.
E o luptă pentru locul de deasupra chiar și în pat. Când cedezi de bună voie poate fi extrem de plăcut și dedesubt. Când câștigați cu rândul e cel mai frumos joc. Dragostea lasă de la ea foarte ușor. Dacă doar unul trebuie să lase înseamnă că doar unul iubește. Altfel tu și iubita ta iubiți aceeași fată. Pe ea.
Tu și iubitul tău aveți aceeași plăcere. A lui.
Oamenii își permit tot ce le permiți și în ochii lor încetezi chiar să mai fii o persoană. Ești un preș, un portofel, o umbrelă când plouă.
Viața va începe să-ți mai spună și ție DA, din secunda în care vei învăța să spui NU.
