Am scris acum mulți ani că suntem generația care ia pastile ca să scape de efectele nefericirii în loc să ia decizii ca să scape de cauze.
Nu mi se mai pare amuzant.
E ca în poanta cu “it's funny because it's true” doar că invers.
Nu e deloc amuzant tocmai pentru că e din ce în ce mai adevărat.
Se fuge de viață!
În pastile, în canalul fără fund al social media, în seriale peste seriale!
Și viața ta e un serial! Fă să se întâmple ceva în ea!
Tu te-ai uita la un serial în care nu se întâmplă nimic?!
Am tot auzit că schimbarea e grea și de-asta oamenii fug de ea.
Trebuie să se mai ridice și voci care să spună că aproape toate lucrurile care merită sunt dificile, că altfel reușeau toți!
Trebuie să mai vină și câte un nebun care să spună: dar, oameni buni, schimbarea e un tonic! Simți cum îți bate inima mai repede, un tremur de nestăpânit îți invadează mușchii, aerul are alt gust, îți e rece, îți e cald, ești fierbinte, nu mai ești călâu.
Din sală: Dar de unde știu eu că nu schimb ceva mediocru cu altceva chiar mai rău?
Eu: Doamnă, doar în iluziile dumneavoastră puteți controla ce dați și ce primiți. În viața reală doar cedați. Eu cedez, el ceadează. Vacantăm un loc. Îl lăsăm liber. Noi eram nefericiți, alții s-ar putea să fie. În acel loc. Poate nefericirea noastră e fericirea altcuiva. Ce o să primim pentru această “generozitate”?
NIMIC
Nefericirea o dai gratis.
Dacă pentru altul devine nefericirea ta fericire… e meritul lui.
Schimbarea nu oferă nimic sigur. Doar o nouă șansă.
Și toate lucrurile teribile și minunate care vin cu asta.
