Mulți se nasc “de sex masculin. Mai puțini ajung bărbați. Și încă mai puțini se poartă ca niște domni.

Mulți au recunoscut prima parte a titlulului ca fiind un “citat” din Necenzurat. Mai puțini știu că pe coperta cărții am ținut morțiș să folosesc o fotografie a lui Barna Nemethi. Fotografie pe care mi-a făcut-o când purtam un costum Sarto. Făcut pe măsură.

Cred că acest concept, made-to-measure, ni se potrivește tuturor într-un fel subtil: avem vieți made to measure, ne ajustăm aspirațiile după cât putem să “umplem”, până și vacanțele sunt fie pe măsura bugetului, fie pe măsura așteptării. Orice român care n-a mai avut un concediu adevărat de doi ani se va duce la 5 stele, chiar dacă are datorii la întreținere!

La fel, cred că începi să decizi tu care e măsura ta abia în momentul când nu te mai mulțumești să evoluezi din mascul în bărbat, ci vrei să faci și următorul pas. Să fii un domn. 

Atunci îți măsori mai bine cuvintele. 

Îți închizi nu doar costumul, ci și toate acțiunile începute.   

Chiar și adversarii îi alegi să fie “pe măsura ta”. 

Cât despre femei…

Dar să nu vorbim astăzi despre femei, pentru că vineri seara mai mult ele vorbeau despre bărbați. Nu șușotit, pe ascuns, ci la vedere. La vederea lor :) Pentru că vineri s-a deschis oficial noul show room Sarto Made To Measure. 

O locație demențială, la un minut de mers de Piața Charles de Gaulle. 

Atenți la detalii până la o frumoasă nebunie, Alex Drăgan, Matei Ladea și restul echipei Sarto au decis să aibă și mobilierul made to measure!! O combinație de cupru și lemn tăiat în forme îndrăznețe, practic, nu doar unicat, ci în același timp hand made. 

Seara n-a fost “scrobită”, ci chiar ca între prieteni cu toate că lista de invitați a cuprins două nume importante la nivel european din industria stilului pentru bărbați, 

Richard Utting (Europe and Russia Sales Manager pentru Loake, UK) și Piero Antonini (World Sales Manager Cerruti, Italia). 

A fost o plăcere să stau de vorbă cu amândoi, Richard chiar a fost plăcut impresionat să afle că românii încă mai citesc carte tipărită. Piero Antonini a adus un prosecco senzațional, cadou de casă nouă, ce mai, rar vezi un eveniment care să nu arate ca o prezentare. 

Să zicem doar că i-am spus Ramonei că “stau maximum o oră” și am ajuns acasă a doua zi :)

Așa s-a întâmplat și când am zis că-mi i-au o pereche de Loake, dar era păcat să am doar pe negru.

Am ajuns acasă bucuros de normalitate. Pentru că e normal ca italienii și englezii să ia o firmă românească în serios și e normal ca oamenii care au o pasiune să o transforme într-o carieră!

La fel cum e perfect normal ca oamenii să se îmbrace cum vor ei, nu cum îi duce moda, din șase în șase luni, ba la stânga, ba la dreapta, de parcă am fi niște cirezi de, mă scuzați, boi. 

Pentru cei care nu vor să meargă cu turma am o nouă adresă. Unde se merge  cu programare :) Str. Maior Gheorghe Șonțu, nr. 10-12 și o adresă de web, unde se merge la orice oră www.sarto.ro 

E singurul site din România unde poți să-ți configurezi costumul!

Intră chiar acum. E “ always open”.

E normal să-ți fie dor de o femeie pe care ai părăsit-o deși ești cu femeia pentru care ai părăsit-o? (interesantă formulare, am păstrat-o ad literam)

Blogging democracy winner. La foarte mare distanță de voturi.




El m-a întrebat: De câte ori poți să o iei de la capăt

I-am răspuns: De câte ori e nevoie.

A părut ușurat până când am continuat: Dar înainte să o iei de la capăt trebuie să fii sigur că nu mai e nimic de făcut acolo unde ești deja.





E normal să-ți fie dor de o femeie pe care ai părăsit-o deși ești cu femeia pentru care ai părăsit-o?

Da, este, pentru că știai că ești nefericit și știai că vrei să fii fericit, dar nu știai cum. Ai sperat să știe ea. Cum spun rușii “un an nou, o nouă fericire”.

Aici ai greșit. Rușii nu înțeleg prin “o nouă fericire” o altă femeie.


Da, e normal să-ți fie dor de ea, pentru că atunci când era lângă tine îi vedeai numai defectele, iar acum îți dai seama că acele lucruri care îți lipsesc la “asta nouă” erau calitățile pe care nu le mai vedeai la “aia veche”.
Acum ai vrea s-o suni. Dar “ăla vechi” ești acum tu.

Ni se urăște cu binele.


Ni se urăște cu frumusețea.


Ni se urăște chiar și cu sânii mari și vrem mai mici.




Apoi vedem dincolo de ei. Căutăm drăgălășenii, situații, ne dă peste cap o vorbă. Sigur, nu lăsăm să se vadă! Că doar suntem bărbați!
Pe vremuri existau vase tip termos care erau făcute din două părți. Una exterioară, de fier, aproape indestructibilă și una din sticlă specială, în interior, casabilă. Orice montaniard din anii 80-90 îți poate spune că un termos bun și unul țăndări arătau la fel. Doar că acela cu sticla din interior spartă nu mai era bun de nimic.
La fel sunt și acești domni care nu lasă să se vadă dorul.

E normal să-ți fie dor de o femeie pe care ai părăsit-o deși ești cu femeia pentru care ai părăsit-o?



Da. E normal. 

Pentru că n-ai știut atunci ce vrei, 

când orice cuvânt al tău făcea toată diferența, 

iar acum știi ce vrei, 

când niciun cuvânt pe care l-ai putea spune 

nu mai contează.

Întrebarea: Dacă mă jignește mereu, de ce mai vine seara la mine să facem dragoste? Răspunsul:…

Dacă te jignește mereu, tu de ce stai?! 

Nu doar în pat, de ce stai în toate pozițiile: de soție, bucătăresasă, fată-n casă? 

Am primit întrebarea asta de sute de ori în privat. De câteva ori am răspuns în privat. De câteva ori s-au produs divorțuri de care știu. Am primit amenințări de la “domni” care au primit note de despărțire pe frigider cu citate din textele mele. Am încetat să mai dau răspunsuri dificile în privat, dacă tot e să mă urască niște cetățeni, măcar să fie asumată treaba. În public.

De Crăciun să fim mai buni? Și-n restul zilelor cum?

Spitalele nu au nevoie de sânge doar atunci când se “dă la televizor”. 

Mamele noastre nu au nevoie de un minimum de atenție doar de 1-8 Martie.

Iar sărbătorile… ei bine, sărbătorile nu se cumpără de la supermarket. 

Prea mulți au grijă doar să aibă “masa plină”. Și inima e goală.

Nu ascult colinde la radio pentru că sunt golite de conținut. În copilăria mea se colinda la ușă și nu era ca acum, în marile orașe, un fel de cerșetorie mascată.

În copilăria mea erau câțiva tineri de la un cor din oraș care cântau pe la 20-30 de scări de bloc, dar nu păstrau niciun ban pentru ei. Donau totul la o casă de copii. Nu, nu i-ați văzut la știri, că știrile vorbeau, ca și astăzi, de accidente cu artificii, petarde interzise sau nu, tăieri abuzive și prețuri mari la brazi. 

Știrile transformă sărbătorile într-o stare de asediu.

Reclamele încearcă să le transforme într-o obligație. Obligația de a cumpăra, de a face urări copiate de pe internet… obligația de a fi fericit.

Ce s-ar întâmpla dacă de Crăciunul ăsta chiar dăruim, nu facem doar schimb de cadouri?

Am fost mai mult decât fericit când am aflat că nume mari din muzica românească gândesc altfel. Cine sunt ei?

O femeie nu poate să fie apreciată doar pentru frumusețe. E ca și când ea ar exista doar de când e legal să i-o tragi și până nimeni nu o mai vrea.

În filme există roluri care se numesc “frumoasă și mută”. Femeia nu poate să dea o replică, dar arată bine. Dau alții replicile pentru ea.

În viață există femei care îți fac hormonii să bată neuronii. Ca bărbat, mi s-ar părea o ipocrizie tâmpită să spun că mi-am ales femeile după CV, nu m-a interesat ce studii au, nici n-am întors capul pe stradă după sufletul unei femei! Nu-ți trebuie masterat pentru un sex ca lumea!

Niciun prieten nu mi-a atras vreodată atenția: Uite-o pe tipa aia, pare o femeie de treabă. 

Dar apoi intervine ideea care a stârnit buna dispoziție la lansarea de la Brașov: Te f*ți, te f*ți, dar trebuie să și discuți. 

Ce faci dacă n-ai cu cine?

Ce faci dacă n-ai ce?

Ce faci dacă pentru ea viața are doar două faze? Machiaj și somn de frumusețe???

Atracția mea pentru Ramona, also know as Muza, a fost pur fizică. Dar m-am îndrăgostit de ea când am fost amândoi suficient de obosiți încât am… vorbit. 

Așa am rămas. Atrași unul de altul fizic, dar îndrăgostiți fiecare de personalitatea celuilalt. 

După pasiuni ca pictura, sporturi cu motor și fotografie chiar nu mă așteptam să facă o fixație pe gătit. La un eveniment high class a stat în sala mare doar 10 minute, până a aflat că chef Liviu Chiorpec e în bucătărie! 

Încă o situație în care al treilea e în plus!

Englezii spun: It takes one to know one. 

Un hoț recunoaște mai ușor un hoț, 

un artist realizează mai repede când e în preajma altui artist, 

un posesor de roadster apreciază altfel de un roadster. 

De exemplu nu-l interesează “cât bagă”. Acum și multe mașini de familie ajung la 200km/h. La un roadster viteza e doar un bonus. Contează cel mai mult senzația de libertate. Bucuria pe care ți-o dă când îl conduci. Recunosc deschis că am trecut peste situații extrem de tensionate în viață… cu mașina :))) Nu le-am călcat :) Le-am risipit. 

Senzația de spațiu. Frunzele, aerul, zgomotul agresiv când treci prin tunel sau cerul pe care-l vezi când ridici ochii în loc de plafonul care te limitează. 

Într-un roadster nici măcar femeile nu se mai panichează că “a intrat o albină în mașină!”

Împărțim toți locul de sub rai.

Am fost la lansarea Mazda MX-5 în Barcelona și am plecat puțin frustrat. N-am condus-o. Nimeni n-a condus-o atunci. E ca atunci când o femeie se dezvelește în fața ta, dar nu… 

Dar nu :)

Am făcut-o aici, în România, în ultimele zile cu adevărat frumoase de toamnă.

Trebuie să-i mulțumesc regizorului Alexandru Borundel pentru filmarea cu totul specială. Piesa compozitorului Daniel Baciu, cu o temă din Sonata lunii de Beethoven, a completat minunat totul… 

Clipul e filmat "din cer" în cea mai înaltă definiție suportată de youtube: 4k :)

Era programat pentru o seară de vineri, dar n-am avut sufletul să-l pun așa cum n-am avut nici sufletul să scriu ceva mai mult de o săptămână după acea seară de vineri. Le mulțumesc tuturor colaboratorilor care au înțeles de ce nu le intră materialele. 

MX-5 e ca pasiunea în cuplu: al treilea e în plus. 

Două locuri. O culoare senzațională. Un motor care nu epatează prin numărul cailor. Sunt doar 130 de cai, dar sunt “niște cai frumoși”.

MX-5 nu e o mașină de fițe. E mai degrabă mașina pe care o desenau toți puștii fără să știe că va exista. Nu vreau să ofensez pe nimeni, dar nu cred că fie vreun copil care să-și pună poster pe ușă cu o mașină spațioasă și economică! :) 

Știți de unde știu că e mașina aceea de pe poster? Pentru că toți copiii o recunoșteau și se întorceau după ea pe stradă. Pe unii îi trăgeau de mână mamele, pe alții… soțiile :)

Din fericire a mea era deja în mașină. Și oricare al treilea era în plus. 

Află mai multe de pe pagina oficială Mazda Playground: http://on.fb.me/1HFLkP4

Morții lor și “morții noștri”

“Avem morții nostri pe care să-i plângem, n-avem timp de ai lor”. 

Ciudat, parcă în CV ai trecut să poți “multi-tasking”.

Poate nici ei n-aveau timp să-i plângă pe cei din Colectiv. 

În loc să-i plângă au sărit să-i ajute. 

Cu medicamente. 

Cu medici. 

Știi câți români din ăștia de-i plângi tu s-au vindecat grație “lacrimilor”? Niciunul. 

Câți sunt tratați acum în străinătate? 

Foarte mulți.  

Nu contează asta. Contează că un post tv ne-a insultat. 

Ajungem să judecăm o națiune după o emisiune??

Să ne ferească Dumnezeu să fim judecați după La Măruță, Acces direct, Wow Biz sau Capatos…

NIGHT READING: You can unfriend a person, but you can’t unfeel a feeling.

Prea mulți oameni confundă singurătatea cu situația în care n-au cu cine să și-o tragă. Și-mi scriu mie. Și eu le dau block sau unfirend. Și ei nu înțeleg. Și îi scriu Muzei să se plângă. “Doamna soția lu’ Radu ef…”

Nu știu ce face Ramona cu oamenii ăștia. Ea e mai blândă. Are mai multă răbdare. 

Prea mulți vor SĂ UITE, mai degrabă decât SĂ ÎNȚELEAGĂ. 

Se grăbesc să uite cât de nasol le-a fost într-o relație pentru ca apoi să poată să o repete. O repetă - o regretă. 

Am citit undeva o tâmpenie. Ca multe tâmpenii din ultima vreme, cu mulți susținători. Ceva de genul: O femeie puternică poate să treacă peste orice. Aș adăuga eu, una deșteaptă poate să treacă și peste oricine.

“Să treci peste” înseamnă să lași lucruri neterminate. Nerezolvate. Acoperite de timp ca gunoiul de covor.

Mai devreme sau mai târziu iese mizeria la suprafață.

Vom schimba niște impostori. Cu alți impostori.

Se face tot posibilul pentru discreditarea mișcării de stradă. La început au fost interviurile cu manifestanți "pitorești". Aurolaci, extremiști, nebuni sadea. Erau atâția oameni mișto acolo. 

Acum vor să ne demonstreze că nu avem lideri. Așa e. Ne-au chemat la consultări cu deadline. Tot ei dau ordine? De frică să nu facem noi ordine.

Despot a zis că n-are pregătirea necesară să reprezinte societatea civilă la discuțiile cu președintele. Este, probabil, singurul din lista vehiculată care ARE principala calitate care ar trebui să trieze: ONESTITATEA.