În apărarea... haterilor mei. Ciudat, știu :)))



Sunt oameni care nu mă suportă pentru că sunt numărul 1 autoritar pe trafic.ro la bloguri personale de 13 (treisprezece) luni fără pauză. 
Ei vor scrie mereu că n-am nu știu ce plug in, că fac nu știu ce șmecherii sau că pur și simplu copiez de nu știu unde ideile cu care spăl cu ei pe jos. În multe cazuri sunt redacții întregi care nu pot să scoată cifrele mele. 
Ei nu sunt hateri. Sunt competitori. 
Cum n-am inventat noi, românii, jocurile murdare și nici bârfa, nu pot să mă supăr pe ei. Atât pot, atât fac. 
Dacă am stabilit că aceștia nu sunt hateri, deducem simplu că pe ei nu o să-i apăr. Nu, dar nici nu o să-i atac.
Haterii pe care vreau să-i apăr sunt cei care mă contestă din convingere. 
Bărbați care spun despre mine că scriu (citez) ca o femeie. 
Ca o femeie este în optica lor evident ceva foarte jos, o insultă, iar femeia e un sub om. Eu am ovare, uter și mai știu eu ce chestii care lor li se par triste rău. 
Ciudat, oare ăștia s-au născut toți la 7 luni că le era jenă să stea în uter??!
Vreau să vă rog să fiți îngăduitori cu ei. Nici nu vă imaginați câte refuzuri au îndurat săracii de au ajuns să urască femeile în modul ăsta!!
Tot ei mai spun despre mine că sunt gay. 

Aici se contrazic un pic, dacă femeia e o ființă mai puțin evoluată și să scrii ca una e nasol, mi se pare că lor chiar li se potrivește mișcarea gay, unde sunt numai bărbați. 
Muza are prieteni gay și pot să vă spun un lucru: dacă scriam, compuneam muzică sau croiam haine ca un gay acum eram multimilionar. Mulți dintre ei sunt extrem de talentați.
Mai sunt și femeile care spun că totul e sirop în ce scriu. Că bărbații pe care îi reprezint nu există decât în filme. 
Așa este. Ele doar în filme i-au văzut, deci e mai bine pentru psihicul lor să creadă că nu există. 

Nu în ultimul rând mai sunt haterii din convingere care spun că standardele pe care le ridic sunt atât de sus încât viața lor e mai grea din cauza unora ca mine. Că genul ăsta de romantism îi sleiește de puteri mai ceva decât un antrenament la sală. 
E OK. Nici pe la sală nu dau. 
De ei îmi pare cel mai rău. Sunt băieți buni, cocoloșiți de mame, care au învățat de la alte femei, cele care le-au dat viață, că DRAGOSTEA E NECONDIȚIONATĂ.
Mă-ta e necondiționată, că doar nu era să te dea la orfelinat după ce te-a născut. Copilul nu poți să-l returnezi când vezi că nu ți-a ieșit bine! E ca o cruce pe care ți-o duci. 
Nevastă-ta însă…mai are și alte opțiuni. 

Vă rog să fiți îngăduitori cu haterii mei. Natura și societatea au fost mai puțin amabile așa că psihicul lor a fost nevoit să inventeze mecanisme de apărare. Și cel mai la îndemână a fost ăsta: ce nu am eu, nu există.
Într-un singur loc nu pot să aplic asta: la bun simț. 
Ăsta chiar există chiar dacă nu toți și-l permit.

Back to Top