Q&A: Cum vede un bărbat femeia care se atașează prea repede?




Prea repede? 
Prea repede pentru ce? 
Bărbatul nu vede când femeia s-a atașat prea repede. 
Vede când a cedat prea repede. 
Mai ales dacă e prost. 
Toți speră să ți-o tragă de la prima întâlnire, dar când reușesc nu te mai sună sau se întreabă dacă nu cumva așa ai făcut cu toți. Și? 

Vede când îți faci planuri de viitor prea repede. Deși ar trebui să înțeleagă că e un compliment că ți le faci cu el. 

Vede când vrei să vă mutați împreună prea repede. Hmmm… aici și eu cred că există un prea repede. E ca și când ai vrea să sari peste copilăria relației, care e superbă, intrând în adolescența ei, care e cu multe conflicte :)
De ce să te grăbești? Perioada când fiecare se duce la altă toaletă, se pregătește în fața altei oglinzi și își alege lenjeria intimă cu grija cu care se pregătește un meci de Champions League nu e ceva ce vrei să ratezi, ci să savurezi. 

Primesc multe mesaje în privat și de la bărbați care spun că au făcut tot ce scria în Codul bunelor maniere, ce-au văzut prin filme și fata “le-a dat jet” că se simțea sufocată. Mai aflu și eu expresii de oameni tineri! Ce înseamnă până la urmă “să dai jet”? E ca la avion sau când te piși pe el/ea? Astea “sufocate” să-și pună bărbații pe un site să le ia cele care se simt neglijate. Nu mai e dreptate pe lumea asta. 

Sunt filme care încep direct cu acțiunea. Și sunt bune. 
Așa cum nici poeziile de zece strofe nu sunt automat mai bune decât cele de doar trei. 

Muza are ultimul cuvânt: 
Există un singur caz în care bărbatul se uită chiorâș la femeia care s-a atașat “prea repede”. Atunci când pe el îl doare în cur. 





Pentru că realitatea nu e ce vezi pe facebook, e mai ales ce ai grijă să nu se afle. 


Ai citit cel mai nou articol?

SĂRBĂTORILE AMANȚILOR. ADEVĂRURI NEFARDATE.


Back to Top