Te-am luat de nevastă ca să te pot săruta oriunde :)))



Multe femei m-au întrebat dacă bărbaţii chiar vor să se căsătorească. Amuzant e că eu mă tot întâlnesc cu bărbaţi care vor. 

Bărbaţi care se laudă cu femeia de lângă ei: că e frumoasă, că e deşteaptă, că munceşte mult în ţară când ar putea să plece oricând în Belgia pe triplu, etc.
Mă uit la ei şi mă văd pe mine.
Îi las să vorbească şi parcă mă ascult. 

Mi se pare foarte important pentru multe mimoze nemulţumite să înţeleagă că faptul că un bărbat nu le scrie poezii, nu înseamnă că nu sunt privite ca nişte Muze, iar dacă un bărbat nu ştie să-şi exprime sentimentele aşa cum ai vrea tu , nu înseamnă că nu le are!

Toţi aceşti bărbaţi care îmi vorbesc despre femeile lor sunt minunaţi în exprimare. Nu pentru că ar fi reîncarnările lui Nichita Stănescu, ci pentru că în ei chiar explodează necuvintele. 
O să vă dau un exemplu genial.
Un domn un pic cam necioplit (oximoronul vieţii) s-a apucat să-mi povestească la o masă despre marea lui poveste de dragoste. 
Mă apucase un căscat incredibil pentru că tot ce ştiam eu despre acest domn respingea ideea de mare dragoste bine povestită. Cu reputaţie de dur în business şi trecere la femei, domnul nostru avea (ce previzibil) o amantă. 
Într-una din zile, el i-a trimis o rochie împreună cu un bileţel: Vreau să porţi asta diseară. Eu n-am devenit nici acum atent, dar voi ar trebui să deveniţi pentru că toate femeile îşi doresc să li se spună măcar o dată: Vreau să îmbraci asta pentru mine. Băgaţi la cap ;)

În seara aceea s-au întâlnit la un bal caritabil. Cum mie majoritatea balurilor caritabile mi se par doar nişte bune ocazii ca diverse doamne să vină cu rochii mai scumpe decât donaţia, voiam deja să plec când s-a produs surpriza. 
Transpus în propria poveste, el mi-a explicat cum povestea cu nişte parteneri de afaceri când a apărut ea. Firesc, nu puteau să vină împreună. A văzut-o încă de la intrare, cum saluta zâmbind şi a urmărit-o cu coada ochiului. Discuţia în care era implicat nu i se mai părea decât un zgomot de fond. Între ei nu mai erau decât câteva trepte, o mică diferenţă de nivel. Femeia a ajuns în capul scărilor şi s-a oprit preţ de câteva clipe. Îl văzuse deja, dar încerca să lase impresia că nu se uită după nimeni în mod special. 
Era atât de frumosă , mi-a spus, încât îmi venea să zic cu voce tare: Uite, dom’le, e a mea!
Nu pot să vă explic cât de mult mi-a plăcut această expresie fără beteală şi sclipici. 
Îmi venea să o sărut chiar acolo. 
Şi ce-aţi făcut? Am întrebat eu, de data asta chiar interesat.
Am luat-o de nevastă. Ca să o pot săruta oriunde.


Back to Top