N-ai să vezi.

Femeile au o relație nesănătoasă cu fotografia: e ca o oglindă încremenită în timp peste care încearcă să suprapună imaginea lor de acum.

Și rezultatul nu e prea des o fericire.

Înainte ne ajungeau 36 de poziții într-o excursie. Și nu semănau două poze una cu alta. Acum chiar și o tocilară are 36 de selfie-uri! Ce plictiseală să te uiți într-un astfel de album! Ce-o să scrie pe spatele pozei? Eu în tricoul roșu, eu în tricoul verde, eu fără tricou?

N-ai să vezi bărbați care să se uite în poze mai vechi să vadă cât erau de slabi. Pentru noi nu contează că în urmă cu 10 ani părul avea mai mult volum, iar acum avem cu totul mai mult volum!

Mai mult: noi aproape că nu avem poze în care să fim singuri!! Niciun bărbat n-o să-și facă un selfie ca să vadă cum îi stă în blugii cei noi! Așa că noi avem poze din liceu, din armată, de la petreceri monstruoase, unde ba ne puneam unul altuia coarne, ba strângeam câte o fată în dans cu un zâmbet tâmp pe care ni-l aducem și azi aminte, ba eram câte trei în chimono cu centurile încă albe, dar mândria cât casa.

N-am făcut armata, dar îmi aduc aminte o poză cu un prieten mai mare, proaspăt recrut. Tuns zero, el a trimis o fotografie acasă cu mesajul: Așa cum arăt acum, numai tu, mamă, mă mai poți iubi!

Femeile stau în poze.

Singura situație în care o să vezi un bărbat privind cuminte către obiectiv este... în poza de buletin :-))

Noi nu stăm în poze. Noi mereu facem ceva în ele. Așa că e normal să nu vorbim aproape niciodată despre cum arătam, ci despre ce se întâmpla acolo: asta e poza de la Mălăiești când ne-a prins viscolul și am mai stat două zile că nu putea să coboare nici dracu... asta e poza de la banchet când eu cu Laur și Brazil eram cei mai buni dansatori... ce e drept, poza e mișcată, dar amintirile sunt clare.

O femeie ar fi aruncat poza aia.

Nouă ne place. Chiar dacă Laur a ieșit un pic din cadru, iar din Brazil se vede doar un umăr. Reconstituie ușor memoria restul. Și parcă nici nu e alb negru. Totul se mișcă din nou în culori. Clar, noi suntem. Cu pletele și visurile încă la locurile lor. Cu ochii râzând când încercam să fim serioși la poza de grup. Cu buzele parcă așteptând declanșatorul ca să poată continua o discuție. Parcă îmi mai și aduc aminte ce ziceai. Tare faza!

Nu. Noi bărbații nu ne comparăm imaginea din pozele vechi cu imaginea din oglindă plângând după pletele de rockeri înlocuite de chelie.

Pentru că noi știm sigur: Cei din poză suntem noi. Oglinda bate câmpii.