Am prieteni care vor să mă vadă și altfel
decât pe blog. Într-un fel e aiurea să spui ai prieteni. Nimeni nu are pe
nimeni, împărțim o frumoasă stare de spirit.
Sunt evenimente la care sunt invitat doar
pentru că am mult trafic și evenimente la care sunt dorit pentru că am aceleași
principii ca organizatorii. Nu e greu să ghicești pe care le aleg. Nu sunt un
mercenar.
Sunt la fel ca tine: nu pot să mă prefac mai
mult de o jumătate de oră. Îmi cade pur și simplu fața când prefăcătoria vine
în pachetul standard al interlocutorului.
Sunt arogant doar cu oamenii pe care vreau
să-i țin la distanță.
Mulți oameni vor să-și facă un nume
atacându-i pe cei care au deja unul. Nu e genul meu. Mi-ar face rău fizic să
urăsc și nu mai am vârsta la care să mă otrăvesc cu ură. Ura consumă. Eu încerc
să mă păstrez.
Îmi place să râd, dar nu de cineva. Prefer să
râdem împreună.
Mi se pare josnic să faci mișto de defectele
fizice ale unui om. N-am ales să avem accidente sau să ne naștem cu probleme.
Ați vorbit vreodată cu un părinte al cărui copil s-a născut cu o infirmitate?
Sunt oameni care în loc de o bucurie de o viață au primit o condamnare pe
viață. Și o duc demn, luptă sau sunt resemnați. Îi respect enorm. Sunt mai
puternici decât luptătorii din ring pentru că lupta lor nu se încheie decât
când bate gongul final.
Prefer un om care își duce nefericirea cu
demnitate decât unul care nu știe să-și aprecieze fericirea.
Prefer să am câțiva prieteni, nu multe
relații.
N-ar fi păcat să vin acasă la femeia care mă
iubește cu un car de draci în loc să-i aduc o căruță cu flori?
Îi plac lalelele
galbene.
