Despre foști, numai de bine.


Facebook-ul e plin de povești despre cum noi, bărbații, dăm papucii și călcăm suflete în picioare. Iar bietele oițe rătăcite vin și plâng pe umărul homosexualului de Radu F. Constantinescu, cu blogul lui de (puncte puncte)

Chiar așa să fie? 
Suntem noi, bărbații, eroii negativi? 
Suspecții de serviciu?
Ia să vedem dacă te regăsești în povestea asta. 

Te plictisea îngrozitor. 
Asta mai puțin când încerca să-ți intre în voie cu orice preț: atunci te enerva de-a binelea!
Îi anticipai atât de bine replicile încât îți doreai să nu mai vorbească deloc. Vocea lui era un zgomot de fond, ca televizorul uitat pe un canal când încep reclamele. Acum alții păreau filme și el doar o pauză cu reclame la hârtie iginenică. 

Acum îl vezi cu alta. 
Desigur, ea e doar o copie nereușită a ta. Toate prietenele ți-au zis asta. 

Doamne! Cât e de fericit!
Poze de la munte, de la mare, din dormitor, ea cu cafeaua între craci, cu un bilețel de la el între craci, parcă-l vezi și pe el (mă scuzați) acolo.
Dacă ai un pic de ghinion și împărțiți același grup de prieteni (indiferent că e un grup de jucători de bridge sau o gașcă de motocicliști) s-ar putea să mai ai și alte bucurii. Dacă sunteți toți trei colegi s-ar putea să o auzi cum țipă din camera alăturată la un teambuilding.
Există facebook. Există instagram. Există follow.
Erai în rolul principal. Acum ești în public.
Doamne! Cât ești de nefericită!
Și ăștia pentru care l-ai lăsat nu ți se mai par deloc filmul. Sunt doar un calup de reclame.
Iar replicile și încercatul lui să-ți intre în voie acum ți se par o superbă poveste scrisă pe file elegante.
Tu le-ai transformat în hârtie igienică.
Știu. N-o să dea nimeni like și share. Mă doare undeva.





Read more!
Am nevoie de tine ;)
link http://bit.ly/1lduqxk
Back to Top