Copiii nu își urmează părinții. Își urmează eroii.



Fiică-mea a făcut mișto când a aflat că merg la un post TV să schimb două-trei replici pe tema Zilei internaționale a soțului:
-De ce tu? Că ai fost soț de trei ori, pentru trei femei diferite? Asta contează ca experiență?  

Copiii sunt cea mai frumoasă neînțelegere de pe planetă! 
Ne seamănă în cel mai diferit mod cu putință.
Uneori au ochii tăi, dar rar văd lucrurile la fel cu tine!

Cresc repede, dar învață greu. 

Știi că i-ar ajuta să se mai lovească din când în când cu capul de câte un prag, dar nu te lasă inima să nu pui o pernă acolo. 

Vorbim despre cum trebuie să se desprindă de cuib, în timp ce îi ținem strâns să nu plece. 

Cine are nevoie de cine? 
Ei de noi, ca să îi apărăm de rele. 
Sau noi de ei, ca să avem un rost în viață? 

Vrem să aibă caracter, dar îi cocoloșim emoțional atât de tare încât oțelul nu se călește. Nu degeaba a fost moda cu slime-ul! Un fel de plastelină. 

Mai ales tații mă vor înțelege. Ne luptăm pentru custodia sufletelor copiiilor noștri cu sistemul. Iar sistemul are avocați mai buni. Mai mult timp și mai multă răbdare. 

Singurul mod în care cred că putem câștiga este să NU ne sacrificăm visurile noastre ca să ne dedicăm visurilor lor. Șocant? Sper că nu. 
Copilul TREBUIE să vadă în tatăl lui un visător, un “făcător”, un om care nu fuge din fața aventurii, un deschizător de drumuri. 
“Eroii” de la tv și de pe internet sunt minciuni.
Adevărații eroi sunt cei care merg zi de zi la serviciu! Doar că nu știu să se prezinte ca adevărați eroi ce sunt. Visători-făcători. Rezistenți, îndârjiți, protectori.
Poate că supereroii salvează în fiecare film lumea. Dar nici n-ar fi avut ce să salveze dacă nu s-ar fi trezit de dimineață și n-ar fi mers la serviciu…  cei care au clădit-o. 
Back to Top