Înterbările de acest gen vin de obicei împreună cu “Ar trebui să-l reprimesc?” sau “Cum să-l fac să înțeleagă că în dormitorul meu nu e pat de hotel?”
Îmi scriu și femei și bărbați.
Nici ele, nici ei nu mă ascultă decât dacă le convine răspunsul.
Uneori îmi dau și unfriend sau block sau amenință că nu vor mai cumpăra niciodată o carte scrisă de mine pentru că (citez) “vreau să-l îndepărtez de iubirea vieții lui”.
Uneori între iubirea vieții și greșeala vieții nu e nicio diferență!!
Cum v-am mai spus, intimitatea nu e o știință exactă, așa că răspunsul la întrebarea “să îl/o reprimești ține doar de tine”. În loc de răspunsuri o să vă dau niște întrebări ajutătoare.
Știi că se întoarce. Dar știi și cine l-a dat afară?
Știi că se întoarce. Dar știi și de ce se întoarce?
Iubiții sau iubitele astea “fără stăpân” care vin și plâng la o ușă pe care au mai plecat nu sunt ca prietenul cel mai bun al omului, câinele.
Pentru un singur gest de mărinimie câinele nu te uită niciodată.
Omul, pe dos, nu te uită niciodată pentru un singur gest care i-a picat prost, chiar dacă i-ai făcut bine de zeci de ori!!
Să nu ne batem capul cu asta, că nici tu nu poți să iubești de milă. Dar, da, “pormubeii ăștia voiajori” TREBUIE să “plătească” o taxă de reconectare.
1. Dacă la plecare nu e musai să-mi spui de ce pleci, la întoarcere e o condiție eliminatorie. Trebuie să știu de ce te-ai întors.
2. Mai lasă-l/las-o să aștepte răspunsul! Dacă vrea să se întoarcă de-adevăratelea nu schimbi nimic. Dar mie mi s-a întâmplat să revină doar pentru o partidă sau două de sex după care, cu plinul făcut, să plece iar. Nu că mi-ar fi fost rău, dar totuși…
3. Întreabă-ți inima, dar creierul trebuie de data asta să aibă drept de veto! Altfel taxa de reconectare o să o plătești tot tu. În nervi, nopți nedormite și plâns. N-ai mai trecut deja o dată prin asta? Sau ți-a plăcut și vrei un bis?
În 90% dintre cazuri oamenii revin în viețile noastre când n-au încăput în viețile altora.
