Prima jumătate a acestui articol în link:
6. Calitate sau cantitate!
Cât de bun e un site, un vlog sau un blog nu putem spune. Așa cum nu putem spune nici dacă o carte a unui autor contemporan va ajunge clasică peste 200 de ani, va crea stiluri, “va încânta generații de cititori” sau va fi pur și simplu uitată ca și când niciodată n-a existat.
Putem spune doar cât e de popular un site, un canal sau un influencer! Youtube-ul nu dă buton de aur pentru calitatea conținutului, ci pentru cantitatea de followeri!
La fel și un blog. Eu am fost votat cel mai bun blog din România doi ani la rând, pentru ca în al treilea să ies pe locul 2 deși alesesem să mă retrag la jumătatea cursei. Deci premiile spun că sunt bun, nu?
NU. Sunt, cel mult, popular. Ca să mă iau singur la mișto, n-am zis chiar eu că mediocritatea e mai ușor de înțeles?
7. Fals și uz de fals în social media
Marian Godină a pus o problemă de Cod Penal al Internetului. Citez “Dacă pentru deschiderea unui cont de facebook ar fi nevoie de buletin, 50% dintre comentarii ar dispărea”.
Bună observație, dar prea timidă. Nu doar că ar dispărea 50% dintre comentatori. Ar dispărea 50% dintre conturi!
În acest moment orice afirmație despre numărul de utilizatori facebook e doar o gogoașă. De la conturi false operate de oameni și până la FERME DE LIKE-uri unde toți utilizatorii sunt (ro)boți… social media este un loc unde e foarte greu să spui ce e adevărat și ce nu.
8. “Decât” un număr
În romanele despre viața din pușcărie autorii accentuau cât de nasol e să nu mai ai un nume, ci un număr.
Acum asta se întâmplă în libertate.
Sau în ceva care seamănă cu libertatea. Pentru TOATE site-urile care contează pe MASĂ nu există numele utilizatorilor. Ci doar numărul lor. Tu ai intrat sau n-ai intrat. Ca la computere: zero sau unu.
Gândiți-vă că mie și Ramonei nu ne e ușor să răspundem la toate mesajele și nu avem chiar atât de mult trafic.
Acum imagniează-ți ce reprezinți pentru un site mare.
Dar pentru o rețea socială cu două miliarde de conturi?
Ești un atom. Nu un alt om.
9. Maimuțizarea.
“Educația” virtuală folosește simplificarea dusă la extrem. Când copilul tău nu se mai poate desprinde de filmulețele de pe youtube asta nu se întâmplă pentru că sunt al dracului de interesante… ci pentru că totul e simplu și alert.
Și foarte ușor de înțeles. Te simți bine cu tine când te uiți la ceva ce nu te provoacă intelectual. Ești un Dumnezeu troglodit :)
Pe când ceva care te trimite la DEX că nu știi cuvintele… e nasol.
10. Jocul de-a existența.
E de notorietate că eu cred că un copil care SE JOACĂ pe telefon sau pe o consolă e mai activ cerebral decât un adult care SE UITĂ la televizor. Copilul măcar face ceva. În plus, pentru că acum și jocurile se întâmplă online, fiica mea poate să se joace cu prietenele oricând, fără să devasteze sufrageria și chiar fără să le invite în casă.
Producătorii de jocuri au încercat chiar să-i scoale de pe canapea, cu wii, kinect și alte device-uri care cereau să te miști. Din păcate lenea a fost mai mare și kinect-ul e ca și în faliment.
Lenea a mers chiar mai departe. Acum milioane de copii se uită la jocuri. Nu le mai joacă. Le joacă alții, se miră (fals) la ele și fac show din “gameplay”.
OMFG!
Recunosc că și eu mă uitam după “cheat-uri” sau “tips&tricks”, dar asta CA SĂ MĂ JOC EU MAI BINE.
Ce vor face copiii aceștia când vor fi mari? Se vor uita la alții cum trăiesc?
Îmi cer scuze dacă v-am dat în cap.
Mâine o să vă dau și o… listă a speranței.
5 canale de youtube care te provoacă să gândești. Din păcate niciunul nu e din România.
