Am cunoscut două asemenea “cupluri”.
De surori.
În amândouă una dintre surori se credea mai puțin frumoasă decât cealaltă de parcă frumusețea s-ar măsura ca lichidele. Vă grăbiți să presupuneți degeaba, nu era cea mică. Nici cea mare. Adică nu e o regulă. Într-un caz “frumoasa” era sora mai mare, iar în celălalt mezina.
În ambele cazuri se folosea “testul”.
“Urâta” întârzia la întâlnirea dintr-un bar și sora ei venea ca o “străină” și încerca să-i agațe “noul iubit”.
“E liber locul?”
“Îmi pare rău, aștept pe cineva”
“Îți pare rău că aștepți pe cineva?” Insistă ea ușor obraznic
“Nu. Îmi pare chiar foarte bine, dar așa se spune, n-am vrut să-ți rănesc sentimentele, dar pari rezistentă”
“Felicitări, ești primul din anul acesta care trece testul”
“Ce test??!”
Așa am aflat de primul cuplu de surori nebune. De data asta cu sora mai mare.
Evident că s-au așezat atunci amândouă la masă, a venit și prietenul “frumoasei” care stătea “de 6”.
Nu mă bucuram deloc. Ea părea foarte fericită.
Eu avem un buchet de flori pe care voiam să i-l dau. Acum voiam să-i dau un diagnostic.
Am lăsat florile la bar, unde o chelnăriță drăguță le făcuse loc într-o frapieră cu apă.
Am ascultat poveștile lor despre “alții, nu ca tine, care n-au trecut testul!”
Inclusiv unul care a avut tupeul să o ceară în căsătorie, care trecuse inițial testul, dar la care soră-sa “s-a mai dat o dată, de control”.
“Imaginează-ți, dragă, acum știa cine sunt!”
Pe un ton de glumă am zis: “Știi, de fapt și eu am un frate, vitreg… Oare tu ai trece testul?”
“Sigur că da!”
Eram la a doua întâlnire. Mă îndoiesc că ar fi trecut și testul acela de copii cu “ce culori îmi plac”.
Am pretextat un motiv oarecare pentru care trebuia să mai rămân și i-am lăsat să plece mai repede “că vin și eu”.
Apoi am luat florile și i le-am dus maică-mii.
Când am dat peste al doilea “cuplu” știam mai multe despre femei.
Despre mine știam însă prea puține.
Acum “frumoasa” era cea mică.
Testul era același.
Nu și opțiunea mea. Care am ales să o iubesc pe cea mare de mai multe ori pe zi, până s-ar fi eliberat de complexul acesta de inferioritate.
Eram un biet maimuțoi. Ca să schimbi ceva în mecanismul stricat al unei femei trebuie să intri mai mulți centimetri.
Vă așteptați la o concluzie? O morală? Un răspuns? Am zis deja tot ce aveam de zis.
Câțiva ani mai târziu am întâlnit și surorile care împărțeau tot ce aveau. Absolut tot :)
Dar despre ele nu vă spun nimic acum. Vreți să nu mai am despre ce scrie la următorul night reading? :)
