Night reading. Să trăiești cu ea ți se părea greu. Să trăiești fără ea e imposibil.



Inima în care nu e niciun dor e ca un templu în care nu locuiește niciun zeu. 
Parcă bate pe loc. 
Nebunie? Obsesie? Scop? 
Fiecare zi nouă e o copie a zilei vechi. Nopțile sunt indigoul. 
Fiecare bărbat are cel puțin o femeie pe care a pierdut-o pentru că a fost prost. Niciunul n-am recunoaște. 
Cu următoarea va fi mai bine. 
Dar cum să umpli cu alt vin un pahar deja plin pe care nu poți să-l urnești. Unde să-l verși?
Când s-a transformat viitorul în amintirea unui vis?

Tu cauți o femeie ca ea. 
Ea evită bărbații ca tine. 

Tu greșești mult. 
Ea și mai mult. 
Niciun om n-ar trebui să plătească greșelile altuia. 
Ești mai sincer decât oricând în scrisorile pe care nu i le trimiți. 
N-ai băut niciodată suficient încât să apeși din greșeală send, dar îți cauți sentimentele prin recycle bin. 
Aveai, ca orice bărbat care pleacă, un back-up, dar viața nu e un hard disk. 
E hard și atât. 

Nu te mai bate nimeni la cap. 
Nu-ți mai ajunge nimeni la inimă. 

Îți mai aduci aminte când mi-ai spus supărat că o cunoscută te-a prezentat drept “iubitul” Mariei? Atunci ți se părea un afront, ce? tu n-ai un nume?
Astăzi m-am întâlnit cu persoana și mi-a vorbit despre tine ca fiind “fostul Mariei”. Poate că era mai bine înainte. Ce ciudat… cum “înainte” înseamnă uneori “ce ai lăsat în urmă”.
Sunt mulți ca tine care citesc acum și se gândesc să sune.
Sunt multe ca ea care-și verifică telefonul. 
Așa se desenează hărțile singurătății. Cu cerneala mândriei. 
Te uiți la ceas, e aproape miezul nopții și ți se pare un pic cam târziu. 
Amâni, că la asta te pricepi foarte bine. 
Și, într-o bună zi, altcineva o să-i pară cum erai tu la început. Acum e aproape miezul nopții și ți se pare cam târziu. 
Atunci chiar o să fie. 

Back to Top