Mi se pare puţin jenant că ne ţinem de mână când eu mă gândesc în paralel la pierderea inocenţei şi la jocurile erotice la care aş supune-o. Ca să pot reflecta şi visa cu ochii deschişi fără să par mitocan o încurajez să-mi vorbească despre ea. La fel de nepotrivit ca un vis erotic în biserică, gândul mi se bifurcă asemeni unei limbi de şarpe:
Stânga: Inocenţa e o stare generată de ignoranţă. Nimic ieşit din comun, ba poate chiar succesiunea cea mai banală a evoluţiei unui om începe cu ea. La 17 ani încă mai credeam că toate femeile sunt zâne şi adorm seara într-un muzeu. Fiecare pe soclul ei. E adevărat că lipsa de informaţie nu înseamnă prostie, iar exploziile de hormoni nu ajută nici ele.
Dreapta: Ba chiar ajută. Stare de bine ca atunci când ai parte doar de o atingere pe coapsă la 16 ani nu mai ai nicicum la 50! Fragedă, supusă şi vie. Gată să-ţi tolereze toate mârlăniile şi cu cât eşti mai rău, cu atât te va dori mai mult.
Răzbat până la mine câteva din cuvintele ei. Aflu că are câini, pisică, studii de limbi străine (evident neterminate) şi o soră mai mică.
Drumul gândurilor din dreapta pare să mă atragă mai mult. Ca la toţi oamenii sănătoşi, animalul răpune fără prea mult efort filozoful. Acesta rămâne în semiobscuritate şi se miră. Simt că-mi e cald, dar bine, în timp ce realitatea imediată se îndepărtează şi imaginaţia preia controlul. Unii teologi susţin că imaginaţia e podul dracilor. Încep să cred că aşa e, pentru că filmul care mi se derulează prin faţa ochilor nu pare regizat de mine. În prima scenă totuşi, cea în care sun la uşă cu două buchete de flori uriaşe şi absolut identice, mă recunosc. Deschide ea, sora cea mică trage cu ochiul din bucătărie. E foarte surprinsă de flori şi înţelege rostul pentru care buchetele sunt la fel. Nu ştiu de unde a apărut sticla cu vin din care bem toţi fără pahare. Sora cea mare acceptă mâna mea care-i ridică fusta foarte încet. Tremură. Cea mică porneşte televizorul şi încearcă să nu privească, dar ochii se întorc iar şi iar. Fusta e aproape sus, iar eu privesc nevinovat programul la TV. Parcă ar vrea să intervină să ne oprească. Îmi dau seama că e prea mult, dar scenariul a luat-o la vale şi mă aud chemând-o lângă noi. Se fâstâceşte şi dispare în camera ei plină de postere “cool”. Dracii decid că uşa trebuie să rămână puţin întredeschisă. Sunt exagerat de îndrăzneţ şi o lipesc pe “cea mare” cu spatele de zid, la mai puţin de jumătate de metru de uşa de la camera mezinei. Forţele răului sau eu le-am pornit pe amândouă, dar în vreme ce una freamătă în mâinile mele, cealaltă e încă puţin prea departe. Intervin în scenariu şi îi comand să ne privească. Are ochii umezi. Poate din cauză că jena şi dorinţa se luptă cu violenţă.
Enigma – Principles of Lust
Fetiţa s-a spart ca o păpuşă rusească şi dă la iveală femeia. Îi spun şi ce să gândească şi cum să-şi mişte mâinile pentru că sunt dumnezeul imoral al unui univers imaginar, murdar, dar plăcut. Ca noroiul cald când ai cinci ani. Lumea reală şi filozoful din mine se luptă, surprinzător, să-mi întrerupă sau cel puţin să-mi cenzureze “filmul” care ameninţă să devină un XXX fără pretenţii. Imaginile încremenesc. Văd proiecţionistul cornut şi copitat lovit cu poşetuţa de proiecţia imaginară a conştiinţei. Este o doamnă bine care seamănă perfect cu Mama. Mi-e brusc frig, ca atunci când am realizat că sunt corigent la Limba Engleză în clasa a zecea. Dracul pierde o dimensiune şi dă ridicol din mâini ca o reclamă din carton la un film despre Las Vegas. O privesc pe Mama ciopârţindu-l cu o foarfecă de grădină şi o lacrimă de duioşie îmi apare în colţul ochilor. Atât în vis cât şi în lumea reală. Plăcerea a lăsat locul unei frustrări dureroase, dar nu regret nimic cu mintea, chiar dacă toată carnea pare să fie de altă părere. Ambele surori au plecat, lângă mine nu mai e decât Mama. Care a l-a pus pe diavol pe fugă cu poşeta ei veche mirosind a ţigări Snagov, Amiral şi – mai rar – a BT. Dacă ar mai fi trăit azi aş fi ţinut-o doar pe Kent lung şi cafea scumpă. Pentru că e mai rezonabil să mori din cauza viciilor tale, decât pentru alţii. În casă am fi ascultat numai Elvis şi Julio şi Engelbert. Dacă nu s-ar fi grăbit atât de tare.
Elvis – The Wonder of You. Cu fundal de viori. Plâng “ca proasta”
Mă dezmeticesc ţinut de mână şi sorbit efectiv din priviri. Înţeleg că reveria şi lacrimile au fost greşit înţelese şi “au dat bine”. S-a îndrăgostit fără să-şi dea seama. Aşa cum se întâmplă de obicei la vârsta ei, de cine nu trebuie.
Acesta este un fragment din cartea mea, Filosofia Sexului. Citește mai mult. Comandă cartea. E OK. Poți să spui că o cumperi pentru altcineva :)) http://bit.ly/1kClgHM
