Vatican. 500 de poze. 400 dintre ele ajung pe facebook.
Concert. 3 filme. 2 le urci pe youtube.
O seară romantică? Ce chin! Pardon, check in.
Călătorii, evenimente prieteni. Îi tot vedem prin ecranul telefonului în timp ce facem poze peste pozeca să avem ce arăta.
Trăim să avem ce să punem pe facebook.
Vrem să demonstrăm.
Să demonstrăm că ne descurcăm, că am avansat, că nu ne e rău după o concediere, că ne e bine după o despărţire, că trăim, că iubim, că suntem iubiţi.
Iubesc social media. E una dintre cele mai mişto invenţii chiar dacă ni se uită ăştia pe gaura cheii şi-n cur.
Îmi place să văd oameni cu joburi triste cum scapă într-un parc virtual cu prietenii lor doar graţie unei tablete. E foarte cool. E o revoluţie a timpului liber. Disponibil acum şi sub formă de secunde.
Dar atunci când chiar ai şansa să trăieşti ceva mişto, mai lasă grija pozelor.
Parcă prea vrem să demonstrăm altora că trăim, chiar mai mult decât vrem să trăim pe bune.
Nici nu mai vezi oameni aplaudând la concerte! Pentru asta ar avea nevoie de două mâini. Iar ei nu vor să lase telefonul.
Sunt sigur că mai există poze cu Sagrada. Lasă aparatul de fotografiat! Uită-te la ea cu ochii, că n-ai mers acolo pentru un reportaj!
Prea începem să ne umplem mai mult cardurile cu poze decât sufletele cu amintiri.
Sursa foto: albyper84
