Te-ai cam obişnuit cu binele.
Acum vezi mai mult răul.
Binele e monoton. Bătrânicios.
Ţi se pare fix ca peştele de sticlă de pe mileul aşezat pe teveu.
Acum televizoarele, decoraţiunile interioare şi răbdările noastre sunt mai subţiri.
Vrem să schimbăm mai repede.
Nu mai vrem o viaţă emoţională obişnuită. Asta de cele mai multe ori ca să compensăm viaţa profesională plată. Ce să-i faci… adulterul e mai la îndemână decât avansarea.
Dacă s-ar întâmpla o minune şi ar cânta la radio Corina Chiriac…
Dacă s-ar întâmpla o minune şi ţi-ai permite o clipă de sinceritate.
Poate nici n-ai mai spune “Te pup, pa pa!”
Binele e monoton? Doar când confunzi “mai binele” cu “altceva”.
Răbdarea ta e mai subţire? Dar a ei? Dar a lui?
Comparându-te cu partenerul chiar te vezi perfect?
Vezi că e plin la spitalul de nebuni de perfecţi ca tine cu mania grandorii.
O clipă de sinceritate.
Când am realiza că peştele de pe televizor vedea cu ochii lui de sticlă oameni mai puţin încruntaţi. Atunci la TV se ascundea tot ce era rău. Acum parcă doar ce e rău devine ştire.
O clipă de sinceritate. Şi curajul să recunoaştem că nu vom fi niciodată doi străini. Oricât ne-am preface.
O clipă de sinceritate ne-ar salva de singurătate. De regrete. De noi înşine care de dragul “imaginii” facem tâmpenii şi le punem pe facebook de parcă am avea propriile noastre ştiri de la ora 5.
Şi ascultăm melodii cu multe instrumente, dar cu numai 3 note şi multe versuri care nu spun nimic.
O clipă de sinceritate.
