Sunt zile pe care le uiţi.
Săptămâni pe care le uiţi.
Luni.
Noroc că nu te
întreabă cineva ce-ai făcut în 2002. N-ai avea idee ce să zici.
Şi sunt secunde
pe care le retrăieşti.
Secunde când ai
spus ceva important sau n-ai spus nimic.
Momentul acela
care ar fi trebuit să fie al tău.
Sunt zile în care
ai trăit în lumină. Ai fost lumină.
De cele mai multe
ori ai mii de poze care nu mai înseamnă nimic.
Absolvirea facultăţii, petreceri, sunt doar alte poze.
Din alte zile. Din momentele acelea nu ai. Erai prea ocupat să le trăieşti.
Şi e foarte bine aşa.
Absolvirea facultăţii, petreceri, sunt doar alte poze.
Din alte zile. Din momentele acelea nu ai. Erai prea ocupat să le trăieşti.
Şi e foarte bine aşa.
Schimbarea e
singura constantă.
Mergem cu
ceasurile ticăind în noi ca nişte bombe pline de riduri de expresie.
Când sună nimic nu explodează.
Dacă n-ai explodat când trebuia. Ce să-ţi fac?!
Când sună nimic nu explodează.
Dacă n-ai explodat când trebuia. Ce să-ţi fac?!
Sunt arme retrase
fără să fi fost folosite în niciun război. S-au demodat aşteptând.
În cazul lor e
bine. Taţi şi mame au rămas în viaţă.
Dar tu?
În 89 se spunea
că românii nu pot să iasă în stradă pentru că mămăliga nu face explozie.
Un truc de
manipulare în masă.
Ţie nu ţi-ar
strica o explozie
