.jpg)
Când am intrat la liceu aveam 1,75 şi 40kg. Mâncam bătaie doar aşa, pentru că era simplu. Te mai chema câte unul la el, te mai punea să sari. Să audă dacă ai monede în buzunar. Dacă aveai te... buzunărea.
Îmi aduc aminte când am ajuns la 75, spre finalul liceului, cu mult efort şi multe lupte, de data asta majoritatea câştigate.
Da, sportul poate face asta.
Ce nu v-am spus e că eu nici n-am făcut sport la şcoală. Aveam astm şi medicii se temeau să mă lase la orele de sport aşa că eram scutit. Sigur că a fost o prostie, pentru că prima lună fără crize am avut-o abia în clasa a 10-a când m-am apucat de wu-shu.
Da, sportul poate face asta.
Toate fetele spuneau pe atunci că vor un tip cu simţul umorului. Paradoxal, spuneam aceleaşi bancuri şi când eram slab ca un evreu în lagăr, şi mai târziu, când mă antrenam şi altfel decât în discuţii. Ştim cu toţii că fizicul nu contează :))
Da, sportul face asta! Culmea ar fi să nu facă :)))
Când eram nervos după şedinţe interminabile şi mult de lucru la job, mergeam până sală şi alergam 12km pe bandă. Era aşa o linişte în gânduri la final!
Şi mai poate ceva: să te testeze şi să te învingă. Să te pună să o iei de zece ori de la capăt până iese bine a unsprezecea oară. Să te înveţe să respecţi munca. Şi pe a ta, şi pe a altora. Poate să te înveţe ce e prietenia sau cum rămân chiar şi rivalităţile... în limita sportivităţii.
Şi poate că nici nu mai e despre sport discuţia asta. E despre viaţă.
