You can't handle the truth!

Tot ce faci e corect și greșit, util și inutil. În același timp. 

Altfel spus, tot ce faci e nicicum. 

Ca să fie cumva trebuie să-l privești printr-o sticlă colorată. Unii o numesc sistem de referință, alții – iluzie. Orice sistem de referință e o iluzie. 

Utilă, inutilă. 

Corectă, eronată. 

Valorizarea lor e imposibilă. Dacă nu le privești printr-o sticlă colorată. 

Un sistem de referința-referinței. Iluzia iluziilor. Care spune că un anumit unghi este mai larg doar pentru că ne-am dat doi pași înapoi. Pași care nici nu se văd dacă ești suficient de departe.

Și ce te împiedică să te dai atât de mulți pași înapoi încât să vezi marginile? Vezi perfect ansamblul, dar toate detaliile îți scapă. Așa că simți nevoia să te apropii și săte îndepărtezi până te dor șalele. Și realizezi că ai îmbătrânit degeaba, de parcă se poate și altcumva.

În ultima vreme am abandonat iluziile gigantice. Materia și antimateria sunt noțiuni cu care nu mai vreau să-mi bat capul. Mă atrag mai degrabă sistemele de referință comerciale. De supermarket. Sunt nepotul unuia care-și aprindea țigara cu bancnote mari și alerg după cenușa chibritelor lui. Fortuna e ceca de-a binelea.

Totul e trist. Sau vesel. Altfel spus, totul e nicicum. Ca să fie cumva trebuie să fii destul de aproape și să-ți încordezi privirea prin sticla colorată de râsu-plânsu. Fără de care nici n-ai știi când să te bucuri.

Foto: Dragoş Borcănea, Co-Owner D-Studio

Click pe foto pentru un articol mult mai important decât acesta. 

Dacă te convingem e bine să știi că ORICE SHARE CONTEAZĂ!