Eu îl cunosc suficient încât să-l pot păstra. Eu îl cunosc atât de bine încât înțeleg că nimeni nu poate să-l păstreze. Doar el poate să aleagă să rămână.



Nu-mi place să fiu la mijloc. Deloc.

Și totuși zilele trecute stăteam ca omul, liniștit, la o masă. Așteptam să-mi vină ceva de mâncare și butonam telefonul să văd ce mai faceți voi. 

La altă masă, în fața mea s-a așezat o femeie. Era foarte frumoasă și vădit nefericită. Colțurile gurii îi stăteau natural în jos... ca un zâmbet întors de diavol pe dos, cu colțurile spre pământ. Și-a privit ceasul. Nu știam pe cine aștepta, dar era evident că persoana în cauză o enerva chiar prin simplul fapt că exista. Gestul în sine trăda că femeia considera că oricât de puțin timp ar acorda întâlnirii... tot e prea mult!

După câteva minute în care ea s-a uitat la ușă și eu la ea, încercând să rezolv o șaradă psihologică fără canapea și mai ales fără întrebări... o altă femeie s-a ridicat de la o masă din spatele meu și a venit către femeia care era obiectul meu ocazional de studiu.

Era amanta soțului primei femei din povestea noastră. Fiind prima lor confruntare, amanta, inteligentă, venise prima și se așezase la o masă “mai retrasă” să poată studia mai bine adversarul. 

Cum de au ajuns ele să se cunoască, n-am nici cea mai vagă idee. Cine sunase pe cine?  Nu știu. 
Știu doar că amanta punctase cam de trei zero reușind să-și cunoască adversarul. 

Deloc surprinzător, amanta nu era mai frumoasă. Bărbații nu poftesc la altă femeie pentru că e mai frumoasă... ci pentru că e alta. 

Au schimbat câteva amabilități care s-au terminat destul de repede. La meniu. Nicuna nu venise să mănânce. Niciuna nu venise să se bucure de companie. 
Dar nu era nici cum speraseră. Întâlnirile de genul acesta sunt acel gen de lămurire de care ai nevoie ca să știi ce șanse ai.

Era evident că niciuna nu știa ce șanse are. Amanta nu se așteptase ca nevasta să fie atât de frumoasă. Cu toată tristețea care-i strica forma buzelor, soția era splendidă. 

La rândul ei, nevasta nu se așteptase ca amanta să fie atât de tânără. Era o doză de viu în ea pe care niciun om peste 40 nu o mai are. 
Bărbatul absent era foarte prezent în gesturile lor. Mai puțin în cuvinte. 
Ca doi oameni care dansează aparent tacticoși, dar trag la un moment dat săbiile din teacă, cele două au explodat.

Prima a fost amanta care a vrut să câștige prin gol de la jumătatea terenului: Nu-l cunosc decât de o jumătate de an, dar îl știu mai bine decât tine. (în gândul meu mi-am spus: cam obraznică, dar obrăznicia poate să fie un avantaj)... În doar 6 luni îl cunosc suficient cât să îl pot păstra.
Soția a zâmbit. Un zâmbet neverosimil pe buzele acelea aplecate în jos: Eu îl cunosc de 10 ani... nu știu dacă îl cunoști mai bine decât mine, pentru că eu îl cunosc altfel. Suficient cât să știu că nimeni nu poate să-l păstreze. Doar el să aleagă. Să plece sau să rămână.

Mi-am pus căștile în urechi și mi-am dat muzica tare. Indiferent ce ar mai fi discutat... nu mai avea niciun fel de importanță. 

Foto: MilesAway9


Vrei cărțile? Acum le poți avea pe toate! :) 

Back to Top