Mie nu mi-a plăcut melodia aia cu Dana, colega mea.
Era așa o nebunie cu puștiul ăla enervant de simpatic încât eu, care eram în faza de rocker dur (Sepultura, Iron Maiden) nu înghițeam atâta succes de la unul care n-avea nici buletin.
Am fost sigur că se va stinge. Cum sunt copiii actori care rup în primul film și nu mai ajung să-l mai facă niciodată pe al doilea...
Habar n-aveam ce muzician mișto abia aștepta să crească de la grădiniță spre concerte pe stadioane.
Apoi l-am întâlnit în trupa Marfar... erau mișto, cântau pe la evenimente corporate la care mixam și eu, apoi pe la nunți la care eu nu mixam, că mă vedeam prea șmecher.
Din nou am crezut că se va pierde.
Își făcea doar mâna. Sau la vocaliști nu se spune “mâna”?
Din fericire, nu e doar gura de el.
Se descurcă și pe chitară și vioară, dar instrumentul lui de bază e INIMA.
Are gagiul ăsta o inimă atât de mare și așa o bucurie de a cânta că pur și simplu nu știu de ce nu s-a dus el mai departe la Eurovision anul acesta.
Florin Ristei are acum trupa lui. FREESTAY. E un risc asumat, dar eu pariez pe el. Peste vreo doi ani îl va lăuda toată lumea. Eu o fac de pe acum, că n-am nevoie să-mi spună cineva ce să-mi placă.
Piesa de rezistență? Să asculți un alb cântând “End of the road” de la Boyz2Men și să-ți placă mai mult decât originalul! WTF! Cum se poate așa ceva?
Haideți să-l vedem în club Tribute pe 1 Iunie! Ne facem și noi o bucurie... copilărească.