Unde marea întâlnește pământul
Într-un soare crud
Într-o lumină care își bate joc de dorințele oamenilor
Am văzut un bărbat însoțit de o femeie singură.
Și cât de greu e să suporți singurătatea asta... însoțită...
Singurătatea asta desperecheată...
Dar machiajul ei era impecabil...
Cerul se prelingea pe pământ în lacrimile dulci ale ploii...
În lacrimile acelea nesărate ca o glumă spusă de prea multe ori
Când i-am văzut din nou
Ea era străvezie...
O hologramă tangibilă
Doar ochii...
Numai ochii...
Îi mai legau sufletul de lumea noastră
În vreme ce el încerca să i-l lege de a lui
Cu tot felul de daruri în formă de ac
Ca acelea care prind iremediabil fluturii
Căldura nu se lăsa alungată
Când el încerca să o păstreze ca pe o fotografie alb negru
Deasupra patului.
Cât de asemănătoare sunt roșul răsăritului și cel al apusului!
Ținea în mână o ramă goală...
Fotografia se reîncarnase doar ca să plece...
I-a cerut un ultim sărut.
Buzele lor s-au atins fără rost...
Ultimul sărut se întâmplase demult
Niciunul dintre ei
Nu și-l mai aducea aminte.
Foto: Terrence-Drysdale
