Când eram eu mic... ascultam trupe rock și căutam sensul vieții în versurile lor.
Am aflat multe.
Și le-am crezut pe toate!
Chiar și atunci când mesajele se băteau cap în cap, îi credeam la 13,30 pe unii și la 14,15 pe alții...
Deși nu mă dădeau pe spate versurile Aerosmith, Rag Doll și Falling In Love
Is NOT so Hard on The Knees erau pe lista cu înțelepciune... rock!
Da, frateeee! E greu să te îndrăgostești în genunchi! Daaaaa... respect!
Trebuie să mă respecte, să fiu puternic, să aia... să ailaltă... Apoi îmi puneam blugii tăiați, geaca de fâș, îmi aruncam jumătate de pleată pe un ochi și plecam la Arthur să ascultăm muzică de-a noastră de neînțeleși...
Ce amuzant... și nu înțelegeam de ce sunt singur...
De fapt, poți să te îndrăgostești în genunchi chiar foarte bine. Atâta vreme cât tu ești cel care alege să cadă... E o poziție foarte bună. Ofertantă...
Poți să oferi aproape orice în genunchi, de la plăcere brută până la... un inel.
Dar să trăiești în genunchi e imposibil.
Cazi în genunchi așa cum cazi în iubire.
Cazi în genunchi așa cum o faci ca să te rogi...
cazi...
pentru că vrei să te ridici.
Să te ridice ea.
Dacă n-o face... poți să pleci... iar dacă ai uitat cum să stai în picioare... merge și-n mersul piticului...
Foto: @ STOICOVICIU
Foto: @ STOICOVICIU
Îți place blogul? Susține-l!
Comandă cărțile.
