Paradox: Oamenii pentru care ar merita să plângi nu te fac aproape niciodată să plângi.



De ce dă “cel care pleacă” vina pe “cel care rămâne”?
Cine ești tu, să-mi spui că sunt de vină chiar dacă TU AI GREȘIT?
Cine sunt oamenii ăștia care niciodată nu-și asumă. Nu spun lucrurilor pe nume. Nici nouă nu ne spun mereu pe nume, probabil de teamă să nu ne încurce și să ne spună pe numele altuia sau alteia. 

Ce n-au avut în copilărie? Jucării? Că prea se joacă ușor cu sufletele. Sunt aceia care rupeau capul păpușilor și acum rup promisiunile la fel de ușor?
Ăștia au copiat la toate examenele și când au luat notă proastă ne-au certat tot pe noi, cei de la care au copiat, că nu ne-am învățat?
Și cum ne-am încurcat noi viețile cu asemenea specimene? 
Să-ți zic, dar să nu te superi că te-njur. 
Pentru că oamenii mint mai ușor decât spun ce au pe suflet. 
Îți garantez că au mai fost alții și altele cu care ne-ar fi fost bine, dar nu s-au băgat în sufletul nostru. Le-a fost teamă că nu sunt destul de buni pentru noi. Da, pentru ei noi eram cei importanți. Și atunci așa ți se fac cuvintele nod în gât de rămân nespuse. 

Fiecare om are o iubire pe care a ascuns-o. Toți bărbații au cel puțin o femeie care i-a iubit, dar care nu și-a ținut discursul decât în fața oglinzii. 
Dacă oglinzile ar vorbi…
N-o fac. Asta e treaba ta. 
Și cine sunt ceilalți? 
Cei care ne iartă înainte să ne cerem scuze.
Care ne sunt alături discret și nu cer nimic în schimb. 
Cât de ușor îi luăm ca pe un drept pe care-l avem din naștere. Și nu le spunem niciodată mulțumesc. 
Apoi se căsătoresc și le spunem “casă de piatră”. Uneori atunci ne prindem și ne e sufletul greu cum e casa aia în care ai fi putut să fii tu. 
Shakespeare spunea că “Iadul e gol, toți diavolii sunt aici”
Raiul e tot aici. Doar că îngerii nu se bagă-n față.
Cine sunt oamenii aceștia din viațile noastre, ale tuturor, pe care adesea nu-i băgăm în seamă?

Mai bine ar fi să ne întrebăm cine suntem noi, oameni care pot să învețe din greșeli sau superficiali care le tot repetă. 
Emoțiile noastre le vom educa. Emoțiile altora le vom înțelege. 
Toți am avut cândva o răscruce în timp și spațiu când ne puteam întoarce. Și aproape toți am pus mâna pe telefon. Mai puțini au și format numărul. Încă și mai puțini au spus cuvintele… dar dintre aceștia, puțini, știi câți și-au schimbat viața în mai bine? Aproape toți. 
Pentru că ai învățat să faci diferența între a crede în promisiuni și a crede în fapte. 
Șterge-ți lacrimile. Indiferent cine te-a făcut să le verși 
nu le merită. 


Back to Top