M-am decis. Aşa la trei noaptea. Reeditez cartea pe bune. Iată un foarte scurt fragment:We are all made of stars.


Chiar pe scară, doi Martori ai lui Iehova încearcă să mă salveze cu broşurici tipărite la nemţi. În condiţiile în care aproape totul e azi Made in China mi se pare un gest de mare seriozitate. Nu râd de credinţa nimănui. Pur şi simplu nu sunt eu făcut pentru certitudini. Altfel, Dumnezeu chiar e pretutindeni; closetul meu e făcut din praf de stele; eu însumi sunt rupt din soare. Atomii mei au cunoscut şi vremuri mai grozave, au făcut parte din planuri colosale şi nu se sperie, probabil, nici de starea de temporară decădere care sunt eu.

Cele mai bune materiale, forjate în atelierele aştrilor şi geometria cea mai avansată se întâlnesc în Fane. Care dă cu târnăcopul inconştient de originea lui divină. Până şi curvele triste şi boccii au fost acum exact un miliard de ani spuza roşie a unei supernove. Şi, mult mai recent, copii tare drăguţi.
Din cel mai avansat aliaj de pulberi, carbon şi hidrogen-doi-oxigen-unu e alcătuită şi tanti Marry. Liftiera. Un releu uman între parter şi etajul patru într-un magazin . Din punct de vedere tehnic, ea e dovada rămânerii în urmă a cartierului. Şi a desconsiderării muncii lui Dumnezeu. Eu însumi merg într-un cerc turtit zi de zi. Ca un şoarece în carusel, producând nimicuri pentru care dau tot. Într-un ritm susţinut şi patetic.

Descendenţa regală nu garantează suveranitatea. Universul şi-a mâncat demult copiii. Nu noi suntem aceia. Dar şi noi suntem cu totul şi cu totul de aur. Fiecare. Şi chiar dacă numai un nebun ar vrea să transforme aurul în plumb, noi, antialchimiştii, cu asta ne ocupăm tot timpul. Vieţile noastre sunt cea mai stranie formă de desconsiderare a muncii lui Dumnezeu. Cu care semănăm. Lucru care nu pare să ne dea deloc de bănuit. Ne înghesuim pe la expoziţii să ne minunăm de lucrul mâinilor nesocotindu-le. Zeci de ochi aţintiţi asupra unei camere de luat vederi, de mii de ori mai rudimentară decât ei, uită de sine. Trist şi ridicol. Sunt pur şi simplu prea multe minuni pe lume ca să mai atragă cuiva atenţia.

Timpul îşi vede de treabă şi curând mi se vor cere înapoi insigna şi arma. Sufletul şi trupul. Motivele şi mijloacele. Factorii mei primi vor ajunge iar pe nicovala acelor forţe pe care nu le înţeleg. Şi poate data viitoare ies mai bine.
...
Back to Top