(Cunoștințe minime de poker ajută la acest text. Dacă nu le aveți sunați un prieten vicios)
E vina mea că mă plictisesc sau a ta că mă plictisești?
Din incendiu a rămas cât flacăra olimpică. Apoi cât flacăra de la aragaz. Acum mai pâlpâie cât încrederea românilor în instituțiile statului.
Sunt complet ușurat că nu trebuie să mai privesc lucrurile de data asta din perspectiva feminină pentru că micul meu conflict de idei cu doamna a determinat-o să scrie ea perspectiva cu pricina. Articolul ei îl găsiți aici.
Pentru un bărbat e simplu: primul moment în care poate să i se stingă e fix după primul act. Și nu mă gândesc aici la piesele lui Shakespeare, deși tu s-ar putea să trăiești visul unei nopți de vară. Dacă nu i s-a stins după primul avem – ca la poker – deschiderea.
Apoi se crește miza. De cele mai multe ori, tot ca la poker, BLIND.
Păstrezi cărțile care îți convin. Încerci să schimbi ce nu-ți place. Uneori schimbi defecte pe care le puteai tolera cu tabieturi care te scot efectiv din minți.
Ea plusează cu un mutat la tine.
Următoare fază ar fi să-ți pui toți banii pe alb. Tu nu știi dacă să “mergi” sau nu. Dacă totuși mergi și ești în deplinătatea facultăților mintale înseamnă că știi că nu mai e un joc de poker, ci unul de bridge unde ai ales-o ca partener.
Fiecare drum începe cu o miză acceptată și cu o poveste. Fiecare drum este o poveste. Povestea care v-a adus împreună, apoi poveștile care vă unesc și mai mult sau cele care vă supără și vă despart. Pentru 5 minute. Pentru un film pe voyo, o oră și jumătate în camere separate. Pentru o zi întreagă în care uiți cu premeditare să-ți încarci telefonul.
Când poveștile care vă despart sunt mai multe decât cele care vă fac să râdeți împreună se întâmplă ceva pe cât de straniu pe atât de explicabil: ea devine încet încet doar un om. Chiar mai puțin de atât. Îți vezi zilnic colegele aranjate, iar pe ea în haine de casă. O găseai delicioasă în tricoul tău cu Rammstein, acum ți se pare mult mai interesant să deschizi ușa unui restaurant altei femei. Una la 4 ace pe care chiar nu o cunoști, dar parcă ai mai miza o dată.
Spune pas și mergi în schimb pe neve să o iei pe a ta de la job. Dichisită și poate însoțită de altcineva, un coleg care îi acordă fără succes atenție, s-ar putea să relizezi că nu ești pregătit să pierzi.
Mereu ai de făcut o alegere. Mereu e foarte greu să spui când ai trecut de punctul în care se mai putea repara ceva.
Întreabă un medic dacă va renunța să mai facă manevrele de resuscitare doar pentru că în alte 10 cazuri pacienți cu probleme asemănătoare au murit. Ia electrozii de la defibrilator și pune-i frumos pe tine. Împinge 200 de jouli sub formă de amintiri frumoase și vezi dacă repornește. Nu e ca la moartea clinică: nu ești pe un tunel care merge spre lumină, ci spre întuneric și s-ar putea să te întorci încet încet la capitolul unde povestea încă nu se stricase și părea să meargă către happy va urma. Până și cei mai mari scriitori o iau pe arătură apoi șterg, rup sau ard jumătate din manuscris și rescriu mai bine. Iar pentru ei miza nu e la fel de mare ca pentru tine. Care nu ești un personaj din cerneală.
Foto: JokerSmiles
Foto: JokerSmiles
