Te uiți la fotografiile tale de acum 10 ani și îți dai seama că arătai de fapt... foarte bine!
Șterge-ți regretul.
În 10 ani de acum te vei uita la fotografiile de azi și vei spune același lucru. Nici pozele acelea nu-ți plăceau atunci când le-ai făcut.
Te uiți la alegerile tale de acum 5 ani și spui: Ce prost eram!
Șterge-ți suficiența...
Peste alți 5 ani s-ar putea să spui același lucru despre alegerile tale de acum.
Bucură-te de frumusețea ta de acum, că mai tânăr decât azi nu te văd în următoarea lună.
Iar prostia asta de care tot speri să te vindeci... e restul de inocență care ți-a mai rămas... ca o rochie din ce în ce mai zdrențuită pe coapsele lumii. O rochie care ascunde din ce în ce mai puțin din ceea ce ar trebui să-ți dorești să nu descoperi prea repede.
La 17 ani te lauzi că ești actor în rolul vieții tale fără să ai idee cine scrie de fapt scenariul.
La 27 ești mai atent la... texte, dar tot nu poți să vezi mereu regia...
Și?
Un munte de regrete înțelese în detaliu nu fac cât un bob de fericire fără motiv.
Te-ai pune singur sub microscop sau ai face analiză pe text doar să fii sigur că nu greșești.
Deja greșești.
E dificil pentru lumină să înțeleagă întunericul.
Și nici nu trebuie.
Chiar dacă lucrurile se înțeleg mai bine când te uiți înapoi nu poți să te bucuri de ele decât privind înainte.
E ca la mașini: ai oglinzi retrovizoare mici și un parbriz mare :)))))
