Ierarhia săruturilor.





O femeie de 30 de ani, de o frumusețe incredibilă, era vânată de mulți în vileag și spionată discret, de la o fereastră, de un puști de 12 ani. 

El credea că ea n-are idee. 

Ea știa că perdelele îți ascund mai bine intențiile atunci când curiozitatea nu te seduce într-atât încât să le dai din ce în ce mai mult la o parte. 

Iar curiozitatea lui se dezvelea ca o coapsă de femeie ieșind din despicătura unei rochii de seară... în fiecare dimineață.
Dintre toți puștii de 12 ani de pe planetă, el era singurul care spăla geamuri.
Ce e drept, doar pe cele de la camera lui. 

Dacă ar fi trăit în povestea Scufiței Roșii l-am fi întrebat: de ce ai ferestrele atât de mari?
Ca să o văd mai bine. 

Era agasată de insistențe și plictisită de aceleași vorbe mereu din alte guri. Bărbații nu-s foarte inventivi când vine vorba de agățat... dar puștiul ăsta îi aducea aminte de primul ei sărut. 

Îi aducea aminte de perdelele pe care ea le dădea la o parte, chiar dacă la ea erau filele unui caiet de mate, iar adorația era pentru magul care desena figuri geometrice.
De câte ori nu-și imaginase că o să-l dea pe spate cu o demonstrație.
Ai ei au fost șocați când le-a cerut să-i pună meditator.
Sigur, l-ar fi vrut pe el, dar proful era din acel soi bun și rar care crede că e nasol să-ți meditezi elevii. Ce note dai unui copil care-ți plătește chiria?

Ea muncea.
Rezolva probleme din gazeta matematică, dar când o scotea el la tablă era mută și prostă.
În ziua când i-a anunțat că renunță la catedră a plâns toată ora de sport. Oricum i se păruse mereu o oră stupidă după aia de mate, iar golanul ăla burtos avea tot atâta credibilitate ca profesor de sport cum ar avea un bâlbâit ca profesor de dicție...
O colegă bârfitoare aflase și cât de rău a ajuns proful de mate: l-a văzut ea cum vindea la un magazin de haine.

A doua zi se ducea să se angajeze. 

Nu vă spun cum s-a întâmplat primul sărut.

Vă spun doar că a fost și ultimul.

În ziua aceea a ieșit mai devreme și l-a suprins pe puști aplecat periculos peste pervaz, dichisind geamul deja impecabil. 

I-a strigat: Vezi să nu cazi!
Apoi... Ce număr ai la interfon?
25C
Ești singur?
Era.
Când și-a dezlipit buzele de ale lui s-a simțit ca și când tocmai dăduse mai departe o minge de aur.
I-a zâmbit și i-a zis:
Acesta este sărutul după care le vei judeca pe toate celelalte.
Să nu te oprești până nu vei găsi unul mai bun.
...
Dar noi ne tot oprim.
Și avem săruturi reci ca o strângere de mână.
Săruturi de asigurare.
Săruturi de marcat teritoriul când se uită altcineva insistent la ea și ne amintim brusc că e și ea pe acolo.
Săruturi caraghioase care încearcă să imite pasiunea din filme.
Care e și ea caraghioasă.
Ca toate imitațiile. 



Back to Top