În cele mai multe cazuri NU iubim.
Dacă dragostea era pe toate drumurile se scriau mai puține romane despre ea.
Se făceau mai puține filme.
Se compuneau mai puține cântece.
Ați văzut voi un hit despre “un nou job”?
Nici măcar despre pierderea unui job bun.
Dar despre pierderea unei femei? SUTE! MII! MILIOANE!
Asta și pentru că, potrivit unui studiu, 65% dintre americani au joburi pe care le urăsc sau sunt acolo prezenți doar “fizic”. Mie frică să mă gândesc care ar fi procentul în România.
NU iubim pentru că e greu. Sociatatea l-a convins pe individ să se concentreze pe “a lua”. Suntem mai egocentrici decât oricând. O lume mai bună e una în care îmi e mie mai bine. La fel și un cuplu. Știu că o să pierd cel puțin o mie de cititori și cititoare spunând asta, dar TREBUIE să o spun.
Multe femei nu și-au iubit niciodată soții! Iubeau doar ce erau ei dispuși să facă pentru ele!
Și mulți bărbați cu posibilități materiale n-au căutat niciodată o femeie care să le placă lor. Ci să le placă TUTUROR. Un trofeu, un animal de casă, care când se dă jos din mașina de lux să se potrivească perfect cu brandul.
Am cam dat de pământ cu dragostea? Nici pomeneală! Am pus degetul pe o rană numită educație. Nicio programă școlară nu s-a obosit să-i educe emoțional pe copii. Știm mai multe despre chimia organică decât despre chimia între un bărbat și o femeie.
Știm ce vrea societatea să știm. Economia trebuie să funcționeze. Nu familia.
Ca să ne putem BUCURA unii de alții ar trebui să creștem cu încredere.
Iar ca să nu fim dependenți emoțional, ar trebui să ne intereseze doar ce oferim. Nu ce primim. Acesta e singura independență reală! Nu-mi caut jumătatea PENTRU CĂ SUNT UN BĂRBAT ÎNTREG.
Creștem cu frici. Ne sperie că am putea să rămânem singuri, așa că ne mulțumim cu ceva 2nd best. E mai bine decât nimic, nu?
Nu e. Să luăm, de exemplu, sărbătorile. Ele sunt frumoase atunci când le petreci cu oameni care le dau sens. Altfel sunteți doar doi oameni singuri care au același nume pe ușă. Doi condamnați la nefericire. Care în loc să împartă aceeași dragoste, împart aceeași celulă.
Muza spune că nimeni n-ar trebui să fie singur de sărbători. Dar e mai bine să fii singură decât prost însoțit/ă!
Ai prieteni și familie? Fără să știi stai deja mai bine decât mulți oameni care îmi scriu.
Faptul că n-ai pentru cine să-ți pui lenjerie intimă roșie de crăciuniță nu se va schimba doar pentru că există acolo un oarecare.
Voi nu sunteți împreună. Sunteți doar doi oameni singuri care au locurile alăturate la masă.
Parcă și vinul fiert are cocoloașe când nu-l bei cu cine-ți place!
Psihologii spun că există un sindrom al sărbătorilor. Eu cred că există unul al fericirii. Obligatorie. Și fericirea asta nu poate să umble singură, doar doi câte doi. O fi ca o chirie. E mai ușor de achitat din două salarii.
O să o vezi înainte de Crăciun, de exemplu, prin mall-uri, cluburi și pub-uri femei care poartă rochii mai scurte decât vara și decolteuri mai largi decât viziunea lor despre viață. Doar-doar pică unul repede.
Și, uneori, pică.
Cade de-a dreptul, că e aproape mort de beat.
Încercând și el să te vadă mai frumoasă. Sau să semeni cu fata de care tocmai s-a despărțit.
Dar relațiile începute “de urgență” se termină la fel de repede și de stupid cum au început.
Asta dacă nu cumva o să tragi de el ca de o cola când n-ai bani… să-ți ajungă până pe 14 februarie. Când toate simt “obligația” să se arate îndrăgostite. Cele mai multe chiar sunt. Dar nu de tipul cu care apar în poze.
Acesta este un fragment din Psihologie pentru oameni obișnuiți. Al doilea volum. Singurul care se mai găsește.
Comandă-l acum dacă ai curaj să privești lumea printr-o lupă care ne arată exact așa cum suntem noi ;)
