Familia tradițională era foarte bine reprezentată în Ploiești. Bărbați în izmene și maieu cu găurele au reușit să ne învețe pe toți cum trebuie să fie familia perfectă: “Dă, Doamne, să nu ajung ca ai mei”.
Mulți dintre noi, totuși, au ajuns.
Pentru că și nefericirea e tradițională.
Și ratarea.
Și furtul.
Să dăm legi și pentru ele.
Mă scuzați, deja s-au dat.
Românii de la orașe nu vor să recunoască, ascunși în bula lor de prieteni pe facebook, că România este în altă parte:
În satele unde să-ți bați copiii înseamnă parenting.
În ghetourile unde sărăcia e ca o boală transmisă genetic din tată-n fiu.
În cârciumile unde se face zilnic guvernul.
Statul degeaba e statul paralel. Sau poate statul capră, că se pare că ne deranjează mai mult homosexualii decât hoții!
Recunosc că am fost și eu într-o vreme homofob. Până am întâlnit niște oameni care mi-au explicat că și toleranța se învață. Așa cum se învață și ura.
Apoi a venit Muza care mi-a dat lovitura de grație: ca absolventă de Arte plastice, Ramona are mai mulți prieteni gay decât prieteni “straight”. Culmea, niciunul nu vrea “să-și întemeieze o familie”. Deci pe ei (și probabil mulți ca ei) nu-i afectează cu nimic această modificare a Constituției.
Doar pe inculți, de parcă homosexualii ar fi pus anal în analfabet.
Este încă o plecăciune făcută înaintea mediocrităților.
În fața “creștinilor” care nu au citit niciodată Biblia.
O plecăciune în fața celor care cred că “n-ai nevoie de multă carte și care votează nulități în care se regăsesc.
În liceu am citit o carte numită “Conjurația imbecililor”. Ce titlu bun pentru ce ni se întâmplă.
