Atenție! Acesta este un fragment din Filosofia sexului "deleted scenes". Dacă ați intrat pe acest fără să știți ce vă așteaptă... vă recomand să-l închideți imediat :) În carte niciunul dintre cuvintele care apar aici cu steluțe nu este... cenzurat. Nu comandați nici cartea dacă vă simțiți ofensați de cuvinte simple, românești :)))
...am auzit o voce cunoscută. Era prostituata cu chip angelic:
-Tu nu erai DJ? Ești reporter acum?
-Sunt și reporter. Nu se exclud…
-Și eu sunt și curvă și creștină.
Îmi venea să zic că astea se exclud, dar mi-a dat Dumnezeu minte atât cât să tac.
-Îngenunchez și în hotel și în biserică. Tot un act de supunere. Ce vă mai place când se uită femeia de jos la voi, ca la spovedanie.
-Ce comparație! nu reușesc să tac până la capăt.
-Da, ai dreptate. P**a ultimului meu client s-ar putea să fi fost mai curată decât lingurița cu vin de la ultima împărtășanie. Că nu intrase în atât de multe guri în 20 de minute… Dar ce le întrebi de fug toate?
-Ce este preludiul?
-Întrebi pentru un prieten?
-Întreb pentru radio!
-Ce radio?
În 1993 nu erau prea multe radiouri, dar am găsit repede unul potrivit cu întrebarea despre preludiu:
-Radio… Contact. Mă bufnea și pe mine râsul.
-Potrivit nume…
-Deci? Vrei să răspunzi tu? Ce înseamnă pentru tine preludiul? Banii care se dau înainte?
-A mai existat o viață înainte de asta. Și va mai exista una și după. Strâng bani pentru o cafenea cu dichis, narghilele și ibrice din cupru pe nisip. Iar preludiul este cea mai personală parte a sexului. De f***, ne f*tem cam la fel toți. Crede-mă, vorbesc din experiență! Dar preludiul e altceva pentru fiecare. Nu ne excită aceleași lucruri, așa cum nu ne îndrăgostim toate de sportivi.
Uneori e doar un sărut, apoi totul se întâmplă cu repeziciune. Știi dintr-un sărut dacă vrei imediat, mai târziu sau nu mai vrei deloc.
Alteori preludiul începe cu un telefon, când învârți pe deget firul cum învârți și bărbatul. Îi simți răsuflarea în ureche, cuvintele lui te răscolesc chiar și atunci când crezi că minte! Mai ales când crezi că minte!
Pentru mine preludiul începea de când intram în baie să mă machiez. Rujul care îmi atingea buzele era primul sex oral din seara aceea. Rochia pe care o alegeam era prima invitație. Sau blugii strânși pe cur și tricoul legat, să mi se vadă inelul din buric și intențiile!
Vă simțiți atât de vinovați când vă uitați la picioarele noastre în mini sau în decolteu, dar nu vă gândiți niciun pic cine ne-a îmbrăcat așa. NOI! Bieți fluturi de noapte atrași de flama în care ardeți.
Apoi e mașina lui. În care te așezi într-un anume fel. Iar dacă e motociclist tot preludiul e o lungă îmbrățișare între frică și dorință. Toți accelerează când au o fată în spate. Mă lipesc cu sânii strâns de ei. Toți tremură. Vibrează mai rău decât motocicleta.
Realizez că se joacă un pic cu mine:
-Acesta e un răspuns sau un preludiu.
-Depinde ce vrei să fie…
Realizez că îmi tremura mâna cu reportofonul fals. Peste ani urma să mi se mai întâmple asta doar de două ori, pe reportofoane adevărate, dar în situații asemănătoare. Mă prefac că îl opresc și îl bag în buzunarul gecii de blugi.
-Un răspuns, dar cred că am suficient material.
-Când o să te culci diseară cu curva aia creață o să te gândești la mine…
-Nu e cam ciudat? Tu te culci cu bărbați pentru bani și o faci pe Maria curvă?
-Ne recunoaștem între noi. Apropo de preludiul pentru radio Contact, să știi că ne place să fim tratate la început ca niște doamne și de la un anumit moment în colo trebuie să ne tratați exact ca pe niște curve. Din păcate nu vă prea prindeți când e momentul acela și pierdeți toată distracția.
Au trecut atâția ani și încă nu găsesc niciun punct din tot ce mi-a zis care să nu se verifice!
Filosofia sexului, varianta necenzurată, a fost relansată de ziua mea. S-a epuizat. Acum e în precomandă tirajul x.
Poți să o comanzi direct cu un click pe banner sau pe link: