Sunt foarte sceptic când cineva mă laudă. Poate că lumea m-a schimbat, poate am o genă de șahist ratat, dar mă gândesc mereu încă două mutări și mă întreb: ce vrea omul ăsta să-mi ceară?
Surprinzător sau nu, nu mă deranjează să fiu copiat, să găsesc idei din campaniile mele la televiziuni concurente, să citesc texte care seamănă izbitor cu unele puse de mine pe blog în reviste. Le mulțumesc celor care-mi trimit articole scanate, mă mai amuz și eu, dar adesea chiar nu cred că e plagiat, ci doar o influență. Nici eu nu-mi dau mereu seama cât de mult contează în textele mele că i-am citit pe Kundera, Lodge, McCarthy...
Aici am fost puțin arogant...
La scurt timp după cartea mea a mai apărut un volum marketat cu un slogan de genul: nu știu cine (am uitat autorul) ridică la puterea a doua filosofia sexului. Nu sunt sigur nici de slogan, dar cam asta era ideea.
Orice formă de invidie este o apreciere sinceră. Când o altă femeie te invidiază pentru ce îmbraci, să nu te simți atacată; când te invidiază pentru succesul tău profesional, gustă această plăcere vinovată fără prea multe rețineri; dacă te simți invidiată pentru bărbatul tău... atunci chiar ai lovit jackpot-ul.
Crede-mă. Invidia NU este energie negativă.
E un truism că e mult mai grav... să te ignore...
Așa cum nu laudele șefilor, ci salariul experimă corect poziția ta într-o companie, la fel invidia rămâne... cea mai sinceră formă de apreciere...
