Femei care vor sex și bărbați pe care-i doare capu'? (Articolul scris de mine, al Muzei “intră” mai târziu :))




Trebuie să fiu avocatul diavolului:

Întrebarea e ca o ușă pe care o deschizi. Dacă ai știi ce e dincolo de ușă, unele întrebări n-ar mai fi puse.


Legătura dintre a avea o relație și a avea sex garantat este la fel de falsă ca aceea între singurătate și nefericire. 90% DINTRE CEI CARE ÎMI SCRIU SUNT CĂSĂTORIȚI SAU ÎNTR-O RELAȚIE DE LUNGĂ DURATĂ și au o mie de probleme. Cei care nu sunt într-o relație par să aibă una singură: cum să-și găsească pe cineva. Mă întreb câți dintre ei ar mai căuta la fel de intens dacă ar citi mesajele de la cei care au deja ce ei caută :))

Prietenele sunt de vină pentru că vă povestesc din experiența lor care e minusculă. Pe cele care au experiență le-ați evitat, că vi s-au părut curve. Paradoxal, nu ceri un sfat despre telefoane cuiva care a avut un Nokia în anii 90 și atât! De ce-ar fi altfel la bărbați?
Și psihologii sunt de vină, pentru că încearcă să răspundă simplu la probleme complicate: suntem animale, totul e în instincte, ele vor stabilitate să-și crească plozii și noi vrem să facem cât mai mulți așa că futem tot ce prindem! Nu-i chiar așa!
Deși întrebarea mergea în altă direcție o să vă spun și ce n-ați întrebat: De ce nu se culcă bărbatul tău cu tine e o problemă? Ți se pare absurd că refuză sexul? Și când refuză propunerile altora? Știi de ce o face? 
Motivul numărul 1 e că îi e teamă să nu fie prins. Dacă ai unul din ăștia acasă e nasol pentru tine. Dar motivele 2 și 3 sunt flatante. 2 O consideră pe celalată mai puțin atractivă (ceea ce nu-i rău) și 3. O consideră mai sexoasă, dar povestea voastră, ceea ce aveți împreună, contează mai mult. Îl atrage, erecția nu și-o poate controla, dar viața DA. 
Revenind la bărbatul TĂU și la tine, află că nu-i al tău. E în primul rând… al lui. și chiar dacă motivul numărul 1 este vrea pe altcineva sau nu te mai vrea pe tine n-ar strica să te gândești DE CE? 
Nu-și mai putea lua mâinile de pe tine acum 6 luni… un an… ce s-a întâmplat? 
Știi ce e în sufletul lui? Poate sunt lucruri pe care ți le ascunde sau le-ar zice bietul om DACĂ I-AI DA ȘI LUI OCAZIA SĂ VORBEASCĂ!
S-o zicem direct: unui bărbat deprimat (din orice motiv) nu prea i se mai scoală și pentru că nu i se mai scoală e și mai deprimat, caută să evite sexul, ca să nu fie pus în fața propriei neputințe și bagă, ca un școlar nepregătit, tot felul de scuze ca să nu ajungă nici la sex, dar nici la destăinuirea problemei!
Știi de ce te minte? Pentru că tu te-ai transformat din “colega lui de bancă” și de pat în “profesoară”. Altfel se deschidea. 
Omul nu vrea la “examen”, dar i-ar plăcea o recreație mare. 
Știu că Muza are un text care ne distruge (în hohote de râs ce e drept), dar e incorect să pui toți bărbații într-un coș. Un coș de ouă :)))
Adevărul e că, dacă pe femei nu le înțeleg bărbații, dar măcar se străduiesc, pe bărbat nu prea se străduiește să-l înțeleagă femeia. 
Deși ar trebui să o facă dacă vrea să-l păstreze. 
Da. În multe, prea multe cazuri, bărbatul nu mai are chef de sex cu tine pentru că are chef cu alta. Și în multe cazuri nu e vina ta. 
Dar înainte să te grăbești să spui că toți bărbații sunt porci, ar trebui să te gândești un pic. Poate al tău nu este, că doar l-ai iubit. Poate al tău și-a pierdut interesul pentru că nu te-ai gândit nicio secundă că și interesul lui trebuie menținut. 
Poate n-a greșit numai el. Am scris mai demult un articol care se termina cu un banc la care multe femei nu râd. Bancul îl am de la o amică ardeleancă: 
“No! Ce-l face pe un bărbat bun la pat? O femeie bună la pat”



Fără legătură, dar important. După ce a fost sold out mai multe zile decât a fost disponibilă, noua mea carte, NECENZURAT, se poate precomanda aici: http://bit.ly/1FYHQEO
Noul tiraj e de 2000 de exemplare. Subliniez că e vorba de o precomandă ca să nu vă așteptați să primiți cartea a doua zi :) Nu mai subliniez și faptul că s-ar putea să se epuizeze până la sfârșitul săptămânii, că asta știți deja :)
Lansarea oficială va fi un SECRET PARTY. Data, ora și locul vor fi anunțate doar celor care o comandă și fiecare invitat va fi acceptat în locație însoțit de o singură persoană. Pe cine iei? :)

Comentariile sunt blocate pe acest blog, dar sunt la liber (și la vedere) pe facebook :)
https://www.facebook.com/raduefconstantinescu
Back to Top