Camelia e o specie pe cale de dispariție. Știu că nu e complimentul pe care vrea să-l audă, dar e adevărul pe care eu vreau să-l spun.
Femeia asta e atât de mișto încât indiferent cât de nasol ești tu… te trage de păr bunătatea ei și de scoate din mlaștină, ca pe Baronul Munchausen. Da, pare incredibil. Ca multe adevăruri.
Camelia e o femeie care nu se împotrivește oamenilor. Îi educă. Nu poți să te cerți cu un om care nu vrea să intre în jocul tău.
Normal.
Are jocul ei.
Un joc de-a viața. De-a fericirea. Jocul de-a frumusețea.
Eram la mică distanță (fizic) în ProTV de biroul ei, dar habar nu aveam cine e cu adevărat. A fost un mare noroc că plecarea ne-a făcut să vorbim mai mult. Și - cu tot respectul pentru un loc care ne-a oferit amândurora și bune - a făcut-o și pe ea să reușească mai mult.
A pornit un blog despre iubirea ei cea mare. Cărțile.
Apoi a făcut saltul firesc, pentru că ea era scriitoare înanite să afle și ea asta despre sine:A scris o carte. Vina
Vina este...
O carte pentru oamenii care se pot înțelege și se pot iubi chiar și după ce o fac.
O carte pentru oamenii care pot ierta. Care se pot ierta.
Și a avut parte de o lansare minunată. Cu mulți oameni care o plac pe ea atât au lăsat chiar și rivalitățile care au fost cândva între ei.
Asta poate să facă bunătatea. Să contamineze.
Cred că e prima dată când recomand o carte pe care n-am terminat-o încă.
Sunt vinovat :)
Vinovat de întoarcerea la inocență pentru câteva ore de lectură nu tocmai inocentă.
Vinovat să cred din nou în oameni.