Cui ar trebui să ceară iertare un bărbat? Tuturor femeilor pe care le-a părăsit. Și tuturor femeilor la care n-a încercat.





Nimeni nu se bâlbâie când insultă. Mitralieră e gura. Parcă n-a supt dragoste de la sân de lasă să iasă atâta ură condensată în cuvinte. 
Adevăratul curaj e să te uiți în ochii femeii când te temi că o să-ți vadă până-n suflet. 
Ne-am bătut ca chiorii în a VII-a pentru Anca. Dar ei n-am avut curaj să-i spunem nimic până într-a VIII-a. De fapt, i-am spus numai eu, dragul meu coleg de bancă și de golăneli, deși eu cred că ar fi preferat să meargă cu tine în fiecare seară acasă :)
Timpul e mereu de partea noastră când îl folosim. 
Eram atât de tineri. 
Tu chiar crezi că de dragul fotbalului stăteau ele “pe teren” să jucăm noi “la două goluri”? 

Stăteau pentru că echipa care câștiga rămânea pe teren, dar cealaltă stătea de vorbă pe margine. Cu ele. 
Ne scoteam tricourile transpirate și înjuram. Ele învățau de la noi camaraderie: “N-ai dat pase”… Învățau de la noi ce e mândria de bărbat “îi batem cu o mână la spate data viitoare”. Normal. Era fotbal. Dacă puneai mâna se striga henț. 
Dragoste ar fi vrut ele să învețe de la noi, dar noi nu știam nici cât ele. 
Așa a venit facultatea. 
“Ce mai faci?”
“Medicină”
Habar n-ai câte “restanțe” mai ai și acum de atunci :))
Tinerețea ne e dată să greșim și să învățăm, dar ne e prea teamă de greșeli care par drumuri fără ieșire când sunt doar intersecții. 

Și acum? Tu de ce crezi că a dat share la articolul ăsta? Pentru că o interesează ce scriu eu sau cine ar putea să citească… și mai ales, să se prindă :)

Back to Top