Lectura e un viciu!
Ce atâta citit? La muncă!
ȚARA TE VREA PROST!
Sigur că nu sunt bani la buget, dar în loc să se gândească domnii de i-am ales cum să facă să administreze mai bine ce au, se gândesc cum să ne ia nouă și ce nu avem.
România e pe una dintre cele mai de jos poziții în topurile care se fac pe vânzarea de carte. Nu pentru că suntem proști, ci pentru că suntem săraci.
În vest o carte costă mult mai mult decât la noi și asta nu pentru că editorii noștri sunt niște îngeri dezinteresați de bani, ci pentru că puterea de cumpărare e mai mică și altfel nu se vindeau nici câte volume se vând acum.
Departe de mine dorința de a-i ajuta. Nici pe ei, nici pe librari. Se cunoaște stilul meu mai “de stânga”. Eu țin cu autorii. Buni, răi, prea siropoși sau prea duri, aroganți, inconstanți, nu contează. Fără autori nu exista nimic.
Țin cu cititorii. Indiferent dacă mă aleg pe mine, pe unii mult mai buni decât mine sau o maculatură ca… Nu dau nume că știți că nu fac nimănui publicitate negativă.
Practic, dacă cititorii și autorii nu existau…
Așa că mă gândesc logic: editorii au deja destule cheltuieli pe care NU pot să le reducă. Sună greu de crezut, dar am stat cu domnul Grigore Arsene pe cifre să ne gândim cum putem să facem cartea mea cât mai… ieftină :)) E al dracului de greu. Ne-am uitat la fiecare leu și mi-am făcut partea de marketing aproape singur cu costuri aproape zero ca să nu încărcăm nimic.
Știți ce se va întâmpla dacă intră timbrul literar? Sigur că știți.
Cărțile vor costa mai mult. Punct.
Iar banii aceia se vor duce în singura gaură neagră cunoscută: bugetul statului.
Această măsură e o rușine.
Desigur, nu e prima și nu va fi nici ultima.
Putem să închidem ochii, scârbiți, dar eu cred că ar fi bine să ripostăm!
Află mai multe și apoi decide dacă vrei să semnezi petiția împotriva timbrului literar aici: http://bit.ly/1woakVV