Oare chiar să fie “doar cuvinte”?
Cum le ștergi fără să rămână o urmă?
Să fie ca și când nu le-ai spus? Și să le înlocuiești cu altele, pe care nu ai avut curajul să le rostești?
Oare chiar să fie doar atracție? Ochii văd, inima cere? Și acum? Când nu te mai văd? De ce inima te cere și mai tare?
Orice bărbat îți va spune că e mai ușor să fii apreciat,
decât iubit.
Mai ușor să cucerești, decât să aperi.
Și mereu mult mai ușor să “dai bine” decât să-ți fie bine.
Mai ușor să fii în rândul lumii, decât să fii fericit.
Da. Orice bărbat îți va spune toate astea dacă poate să treacă peste orgoliu. Din păcate cei mai mulți nu pot să o facă. Și atunci când totuși o fac, se bâlbâie.
Adorabil, dar tot se bâlbâie.
Pentru că vorbele, singure, nu sunt de ajuns.
Așa a apărut muzica.
Și o gașcă frumoasă alături de care am trăit agonie și extaz pare decisă că nu e posibil să se facă doar muzică pentru picioare în țara asta.
E loc pentru poezie în muzică.
FreeStay au o nouă piesă.
Acum o jumătate de oră Florin m-a sunat să mă întrebe dacă-mi place.
I-am zis că-i spun mai târziu și o să citească răspunsul meu o dată cu voi:
Mă hazardez dacă spun că e cea mai bună de până acum? :))
