Iubirea copil
Iubirea copil îmi place cel mai mult. Pentru că totul e pentru prima oară. Chiar și prima oară e pentru prima oară! E terbilistă. Vorbește mai mult decât face mai ales că de multe ori nu face nimic.
Când râde, râde de te doare burta.
Când plânge, plânge cu sughițuiri, de te doare sufletul.
E bine să trăiești iubirea copil la vârsta când ești și tu un copil. Altfel îți va fi foarte greu.
Iubirea adolescentă.
Le știe pe toate.
Are coșuri pe care vrea să le ascundă. Un alt fel de a spune că are defecte pe care și le știe, dar vrea să le acopere, nu să le rezolve.
Află mai târziu că dispăreau doar date cu tinctură de timp.
Iubirea copil nu te trăgea de păr când i-o cereai pentru că i se părea violență. Iubirea adolescentă mușcă. Din păcate când și unde nu trebuie.
Ca orice adolescentă, iubirea de această vârstă nu are nici răbdare pentru iubirea copil, nici respect pentru iubirea matură, așa că e rezervată tinerelor amante care nu cred că e o problemă că au luat soțul unei femei măritate și cu burta la gură. “De ce să nu plece? Dacă nu mai era fericit?”
Chiar. Așa va zice și el peste câteva luni sau un an când va pleca de la tine. De ce să nu plece? Doar o iubire matură poate să înlocuiască pe termen lung o iubire matură. De la facultate nimeni nu se mai întoarce la liceu. Poate doar ca să predea.
Bună seara, domnule profesor, am venit la meditații…
Iubirea matură.
E o iubire care a mai… iubit la viața ei.
O iubire recunoaște mirosul de stricat din cel mai vag: Faci cum vrei tu :)
O iubire care înțelege riscurile, dar totuși merge mai departe. O apreciez mult mai mult decât pe cea copilăroasă, care înțelege doar lumina din flacără și se joacă aiurea cu chibriturile pe lângă pat.
O prefer oricând iubirii adolescente, care știe suficient cât să fie “suficientă”.
Iubirea matură înțelege șabloanele din orice poveste, evită pericole, inventează pericole pentru că știe cât de mult ne plac.
Nicio femeie nu e cu adevărat bună la pat când i se maturizează corpul, ci atunci când i se maturizează capacitatea de a iubi.
Și niciun bărbat nu e cu adevărat bun în viață...
Mai presus de toate, iubirea matură știe că nu e infailibilă.
Luptă pentru ce are, dar știe pentru ce luptă. Asta îi permite să realizeze și când războiul continuă degeaba pentru că motivul lui a dispărut.
Și știe că nimeni nu trebuie păstrat cu orice preț. Nimeni nu e fericirea personificată.
M-a întrebat o prietenă dragă: Știi cum e când știi că ai dat peste “the one”?
I-am răspuns: Da, mi s-a întâmplat de mai multe ori.
