Despre cel mai distructiv tip de răzbunare.



Mulți au impresia că răzbunarea e ceva firesc. Pentru că linia de demarcație dintre demn și orgolios e atât de fină. 
Și mai mulți cred că te răzbuni după ce s-a terminat. Sau, mai precis, după ce a terminat-o cu tine. 
Eu vreau să vorbim despre un fel incredibil de distructiv care se întâmplă ÎN TIMPUL relației: scorul. 
De prea multe ori ținem scorul. Fac un lucru care știu că nu-ți place pentru că ai greșit. Te pedepsesc. Mă distanțez. Îți dau o lecție. 
Discuțiile devin monolog: Ascultă-mă acum tu pe mine. 
Fără drept la replică. 
Cine se crede el? 
Cine … e ea?
Înainte să-ți dai seama se strâng bile negre și de o parte și de cealaltă. Dar relațiile nu sunt matematică. O bilă neagră într-o tabără nu este anulată de una neagră în cealaltă. Nu. Sunt două. Apoi patru. Cei doi sunt doi AntiMoși Crăciuni. Fiecare cu sacul lui. Pe care îl deșartă la fiecare nouă ceartă. Fiecare scoate bilele lui, ca într-un joc cu mărgele de sticlă. Afumate. Îți rămâne cenușa pe degete. Pe buze. Pe zile. 
Nu. Relațiile nu sunt matematică. Sunt chimie. Iar bilele astea se acumulează ca un steril și împiedică reacția. Otrăvesc solul. 
La Vie en Rose se schimbă în Copșa Mică.
Pentru că linia de demarcație dintre demn și orgolios e atât de fină, mulți au impresia că răzbunarea e ceva firesc. 
Și uite, la fel de firească e și nefericirea. 
Poate că ar trebui să uităm ce e normal și să gândim singuri, fiecare pentru el, ce e bine. 
De un singur lucru sunt sigur: Nu repari o greșeală cu alta.


Back to Top