Egalitate de șanse nu există nici măcar în fața Justiției, cu atât mai puțin în fața iubirii, care nu joacă după reguli.



Oamenii mint mult pentru că e confortabil. Cel mai mult se mint singuri. 
Se mint că nu sunt singuri. 
Se mint că mai e timp. 
Se mint că alții sunt de vină. 
Se mint că numai ei sunt de vină. 
Aud adesea exprimări de genul: X a luat-o de la zero și a ajuns nu știu unde. De la zero?? Nu știa să meargă și să vorbească? Nu avea o educație de la părinții lui și un acoperiș deasupra capului? 
Atunci orfanii de tată o iau de la minus unu? Și cei de ambii părinți pornesc de la… minus doi? 
Fiecare atu genetic, țara în care te-ai născut, dacă pur și simplu ai sau nu puță când te naști, toate ne diferențiază, dar noi îi dăm înainte ca pionierii cu egalitatea de șanse. 
Chiar astăzi vorbeam cu un domn despre această iluzie periculoasă. Noi am vorbit despre ea extinsă la societatea umană in integrum, dar mie mi s-a dus mintea în urzici către o amintire. O fostă colegă care mi-a spus: Radu, tu știi că pe mine n-a încercat nimeni să mă agațe? Niciodată? Nimeni nu a fluiierat după mine. Nu m-au claxonat decât dacă voiau să fie siguri că nu mă calcă…
Ce puteam să-i spun? 
Cine decide cum să se combine genele alea de unii au putere de calcul și alții de atracție? 
Cine decide cum se combină de unul care carismă și altul cancer la 23 de ani? 
Habar nu avem.
Adesea nici nu știm de ce ne îndrăgostim. Sau știm că nu ne-am îndrăgostit deloc, dar n-am spune-o nici tăiați, că eram de mult timp în lipsă de sex. 
Când eram foarte foarte slab și extrem de sărac îmi venea să-mi plesnesc amicii aspectuoși care spuneau din Oltcitul lu’ tata: Atitudinea e totul. 
Să aibă ei atitudine în autobuzul doi barat. Eventual pe scară, când venea plin și nu mai aveai loc să urci. 
Apoi, vreo doi ani mai târziu, când mă rugau colegele să-mi scot tricoul, cred că le venea lor să-mi dea două palme când le spuneam că eu le cuceresc cu poezii de Nichita Stănescu. Uneori chiar și cu ale mele :))
Chiar o să mai mergem mult cu ipocrizia asta? Să vindem vată de iluzii pe băț și să vorbim despre micile plăceri ale vieții în casa spânzuratului învins de marile nefericiri ale vieții? 
Chiar mai sunt tinerii și bătrânii la aceeași linie de start? 
Bucurați-vă de tot ce aveți ACUM. Viața nu ne trimite notificare ca operatorii de telefonie mobilă înainte să ne suspende abonamentul. 
Nici tinerețea nu ne anunță că trece. 
Nici simțul umorului nu plătește facturi. Poate Seinfeld să și le plătească așa :)))
Nu. Nu există egalitate de șanse în fața dragostei. 
Uneori frumusețea unei femei îi inhibă pe bărbații prea autocritici care n-o invită niciodată în oraș crezând că nu sunt de nasul ei. Așa se face că ele au senzația că toți bărbații sunt niște porci, că pe ăștia nu-i inhibă nimic :))
Nu cred că și-a dorit cineva să ajungem atât de departe încât politically correct să devină un fel de ipocrizie generală!
Nu există autocorrect pentru viață! Aceea e autocenzură. 
Chiar…
Știi când spune un bărbat despre o femeie că e superficială? 
Când îi refuză avansurile :)))
Și când spune o femeie despre un bărbat că e imatur? 
Când o lasă pentru una mai tânără :))
Nu. Nu există egalitate de șanse în fața dragostei. 
Dar orice bărbat trebuie să înțelagă că trebuie să lupte cu ghearele și cu dinții pentru ce își dorește. Dacă n-o face, înseamnă că nu-și dorește cu adevărat. trebuie să lupte cu mintea și cu inima, care sunt mai puternice decât ghearele și dinții. Și trebuie să înțeleagă că dacă vrea să câștige, trebuie ca din când în când să știe să piardă. 

Back to Top