O sticlă cu vin și o femeie. Cartea se scrie singură.



Ce ușor se preschimbă carnea în cuvinte…
Femeile în capitole. 
Bărbații în volume. 
Apoi apare ea și nu-ți mai ajunge literatura universală.
Câte povești pot să spună ochii și câte să tacă buzele. 
Câte drame au stârnit sânii, ca doi actori ascunși după cortina rochiei și  care nu vor să vină la bis. 
Și fesele demne de descrierile lui Pascal Bruckner, dar nu așa… pe două pagini!
În două volume! Aripa stângă și aripa dreaptă, Iliada și Odiseea, Marile Speranțe, Romeo și Julieta!

Degeaba desconsiderăm carnea. N-am avea ce să fotografiem în vacanțe dacă sculptorii n-ar fi încercat să îi conserve magnetismul în marmură. 
Eram mai frumoasă bronzată, mi-a spus ea. 
Nu cred că se poate mai frumoasă de atât.
Pariez că asta le spui tuturor. 
Pariez și că de multe ori a fost adevărat. 

Un pahar și vin promisiunile. 
Încă unul și apar și mărturisirile. 

Acum, că îți știu trupul cuvânt cu cuvânt vreau să știu cine ești. Vreau să te dezbrac deși ești deja goală. Vinul mă ajută. 
Deja poveștile sunt mai tentante decât sexul. 
Sunt femei pe care bărbații le plătesc să se culce cu ele, dar sunt și unele pe care ar trebui să le plătești ca să vorbești cu ele. 
Un fel mai subtil de penetrare. 
Știi, mi-a spus ea, noi, femeile, suntem mereu un pic cu fundu-n două luntrii. 
Mereu alegem. Între viitor și trecut. Între viitorul și fostul. 
Între “ce îmbrac astăzi” și “pentru cine le dau jos”… auzi? N-ai scris tu aia cu “Bărbatul ca o haină?” Cu femeia care probează?
Nu. Altcineva. O fată… O femeie…
Dar pe aia cu O femeie își deschide mai ușor picioarele decât sufletul?
De asta sunt vinovat.
Si ce crezi acum? Că le-ai văzut deschise pe amândouă? 
Cred că a fost un truc. Era deschis… și lumea s-a închis în spatele meu. Noroc că vreau să merg numai înainte. Dragostea pe care o oferi e ca un drog.
Vrei să mori de supradoză? 
Aș muri fericit. 
Nu. pentru voi, bărbații, cu cât e mai multă dragostea cu atât vă obișnuiți și nu mai are același efect. Se diluează și atunci trebuie să schimbați dealerul. 
Unii spun că vine o vreme când te lași. 
Nu. Nu vine o vreme. 
Dacă ai însă noroc, vine un om. 


Back to Top