5 lucruri care chiar s-au întâmplat după relansarea Filosofiei sexului.




1. Am reînvăţat să scriu de mână. Ce e drept, n-am ajuns la fraze complicate. Metoda de reînvăţare? 4000 de autografe pe cele 4000 de cărţi cumpărate de voi. Până acum. Eu am promis că voi semna oricât de multe. Lista de comenzi e deschisă aici:  http://bit.ly/1kClgHM 
Repetiţia e mama studiului

2. O fată a trebuit să scrie pentru examenul de capacitate un interviu imaginar cu un autor român contemporan real. M-a ales pe mine. A luat! Poate şi profa care a corectat mă citea.

3. Chiar astăzi, în piaţa volantă unde vin producători autentici (în cea mai mare parte) m-am oprit relaxat în şlapi şi pantaloni scurţi. Ne întorceam de la plajă. În faţa unei tarabe cu pepeni eu o întreb pe vânzătoare: Aşa... de curiozitate... ăştia sunt româneşti că e un pic cam devreme. La care doamna, după ce-mi spune că sunt la folie, mă întreabă la rândul ei: Aşa... de curiozitate... nu scoateţi cartea şi în librării? Era să scap pepenele din mână! :))))))

4. Am ajuns să am hateri şi printre bloggerii de carte ;) Eu nu le doresc nimic rău, dar cred că bloggingul de carte se poate face mult mai bine şi cu mult mai mult trafic. Şi cred că ştiu şi pe cineva care să o facă. Mai rămâne doar ca persoana în cauză să fie de acord. 

5. S-a umplut facebook-ul de poze cu cartea în diverse ipostaze. Unele chiar cu mult umor. Mai multe fete şi-au fotografiat exemplarul în poziţii provocatoare. Cineva mai apretat, genul cu un băţ undeva, mă întreba dacă nu mi se pare aiurea. Nu, chiar îmi place. Aşa vor mai pune şi băieţii burta pe carte. 


Back to Top