Oamenii de la HR nu sunt zei! Cum ajungi să verifici tu HR-ul şi nu invers. Util pentru un interviu de angajare.




Să o luăm uşor, de la baza erorii. Două premise sunt total greşite:

Prima: HR-ul nu angajează pe nimeni. Chiar şi un şef de resurse umane nu este altceva decât un filtru, un fel de Sfântu’ Petre care, deşi are cheile, nu poate decide cine intră în rai. Deciziile de angajare sunt în mâna şefilor de departamente sau – la companiile mai mici – a CEO-ului.
HR-ul nu dă afară pe nimeni. Dacă şeful tău te bate prieteneşte pe umăr spunând că a vrut să te păstreze, dar a primit o listă de la HR... trimite-l undeva. HR-ul ţi-a comunicat cel mai probabil o decizie pe care a luat-o sau cel puţin a validat-o.


Acum, că am clarificat prerogrativele extrem de restrânse în angajări şi concedieri, să rezolvăm şi problema cererii unei măriri de salariu. Ştii bancul acela cu întreabă şi dacă... să nu faci două drumuri.
Nu face nici tu două drumuri şi du-te direct la şeful tău. HR-ul doar o să te cheme să semnezi hârtiile. Niciodată un HR nu o să încheie o discuţie privind o mărire de salariu cu o ofertă. HR-ul diplomat va spune că ia în considerare şi analizează. De fapt îl va suna pe superiorul tău direct să-i comunice solicitarea. Nu mai bine i-o comunicai tu?
Practic, singurul moment în care ai reală nevoie de HR este angajarea. Pentru că, exact ca un portar, te poate lăsa să mergi mai departe sau nu.
Aşa că e bine să ţii minte:

Toţi sunt puţin paranoici. Normal, de vreme ce ei ştiu toate verficările ulterioare prin care o să treci tu şi se gândesc cine îi verifică pe ei. Vorbesc aici de supravegherea de către corporaţii a mailurilor angajaţilor, telefoane, camere, toate tipurile de messenger,  etc. În principiu niciun mesaj care conţine un hot word nu pleacă de la tine spre alt calculator fără să se salveze undeva pentru companie. Tu nu ştii şi trăieşti liniştit. El ştie şi e mai stresat. Poartă-te frumos cu el, are nevoie.

Mulţi HR au atâtea interviuri încât judecă totul mecanic. Evită posturi fizice defavorabile, mâini încucişate pe piept la interviu, oftaturi, ochi peste cap (indiferent de subiect) şi nu-ţi duce de 10 ori mâna la bărbie. Merg pe ideea că ştiţi deja de ce.
Pune întrebări. Cu cât are mai multe răspunsuri pe loc, cu atât mai sigur e că oamenii chiar au o ofertă pentru tine.

Nu crede povestea cu salariul de început. Unele începuturi durează până la sfârşit.
Nimeni nu va angaja un actor grăbit. Nu le spune că vrei să te retragi în Maldive peste 6 luni sau un an.
Nu uita că job description-ul nu-l afli de la HR. Nu pentru că nu vrea să ţi-l spună. Pentru că nu-l ştie :)

Discută cât mai puţin despre hobby-uri şi copii. Dacă ai. Copii, că hobby-uri presupun că avem toţi. Orice angajator care te vrea long term îşi doreşte să ai copii, pentru că eşti mai sigur, mai responsabil şi mai... speriat, dar niciunul nu vrea un angajat care rupe uşa că trebuie să-l ia pe ăla mic de la grădi. Lasă impresia că vrei doar să-i strângi bani pentru facultate, nu să fii prezent în copilăria lui. Te vor iubi.

Las’ că văd ei după.
Back to Top