Raft punk: Trei cărţi pe care orice angajat trebuie să le citească. De preferat... la timp :))

Mulţi îşi imagniează că PR-ul este ceva ce se întâmplă doar în exteriorul unui companii. NU e adevărat. Salariile şefilor, corner office-ul, poveştile despre CFO-ul care a plecat de jos, toate sunt PR-ul intern. Morcovul care face angajatul să respect o conduită care, de cele mai multe ori seamănă cu sloganul de pe lagărele de concentrare: Arbeit macht frei. Munca te duce în corner office. 
Sigur, companiile sunt ca oamenii: unele exemplare, altele de evitat. Sunt sigur că ar prinde bine o listă, dar nu sunt eu omul care să o facă. 
Sunt trei cărţi care vă vor ajuta enorm să vă treziţi singuri. Nu pentru a ieşi din sistem, ci pentru a-l face să funcţioneze şi în favoarea voastră. Oile nu stabilesc traseul turmei.
Culmea este că n-am nici cea mai vagă idee dacă aceste cărţi mai sunt pe piaţă. Le puteţi împrumuta de la prieteni. Vorba unei amice: autorii ar muri de plăcere să ştie că le poştim ideile.

Pascal Bruckner – Mizeria prosperităţii. 


Francezii au fost mereu de stânga, au cele mai puternice sindicate, au făcut revoluţie pe la 1789. Sper că am reţinut corect anul că-mi e lene să caut pe google. Bruckner are două calităţi necunoscute celor care îl ştiu doar din Luni de fiere sau Hoţii de frumuseţe: e un fin analist şi un foarte bun orator... în scris. Ai senzaţia că nu citeşti o carte! Stai într-o sală cu un singur loc şi eşti privilegiatul public unic al unui monstru de sinceritate care îţi risipeşte iluziile cu viteza TGV-ului. 
Primul reflex este să-ţi dai demisia după primele 10 pagini. Recomand totuşi să citeşti mai departe.
George Soros - Criza capitalismului global


Cine să-şi spună cum merge lumea, dacă nu unul din cei care o fac să se învârtă? Soros este mai mult decât un finanţist, e un filozof. Are, ca orice miliardar, o poveste şi multe scopuri care se răsfrâng în politic. Nu le vei citi decât printre rânduri. 
Are o expresie absolut genială în carte: Fundamentalismul de piaţă. Economia ridicată la rang de valoare supremă strică enorm. El ştie asta. E cazul să o înţelegem şi noi. 
Richard Branson – Pierderea virginităţii


Poate cel mai charismatic antrepenor din toate timpurile. Aventurier lucid în afaceri. A dat-o în bară de mai multe ori. S-a ridicat de şi mai multe. Şi-a pierdut virginitatea de mai multe ori. Împreună cu afaceri de multe milioane de lire sterline. 
S-a ridicat însă... de şi mai multe ori.

Asta trebuie să faci şi tu. 
Back to Top