Probabil că mulți dintre voi se așteaptă să povestesc despre aseară. Cum a fost la Gala Premiilor Radar de Media. O voi face mai târziu, cu destul de multe fotografii. Poate chiar în seara asta.
Aș fi ipocrit să spun că nu m-am simțit onorat să iau premiul pentru cel mai bun blog din România, mai ales să pe locul 2 a fost un om pe care îl respect, Andi Moisescu.
Îl cunosc de când lucram amândoi în Radio ProFM, pe Calea Victoriei, într-o clădire care acum nici nu mai există. Andi este un standard din foarte multe puncte de vedere. Una dintre puținele vedete din România care salută oamenii din echipa tehnică atunci când vine să prezinte un show. M-am bucurat pentru premiu. Pentru cei care nu l-au văzut pe facebook... așa arată :)
Mulți m-au întrebat de ce nu le răspund bloggerilor care mă atacă. În fotografia aceasta au răspunsul meu. Niciunul dintre scandalagii din blogging nu a intrat nici măcar în finală. Asta ar trebui să le spună și lor ceva.
Da. M-am bucurat pentru premiu.
Dar m-am bucurat mai mult pentru altceva.
Premiile mele cele mai dragi au fost cu mine la masă.
Prietenii mei pentru care n-am fost mai puțin valoros atunci când dormeam pe canapea la unul dintre ei și luam totul de la zero. Din nou.
Știți... ei nu sunt ca domnișoarele de onoare de la nunți, adesea alese să fie mai urâte decât mireasa. Fiecare este un vârf în domeniul lui.
Partenerii de business pe care îi aleg cu grijă și care îmi devin de cele mai multe ori apropiați.
Și MUZA.
N-aș fi ajuns aici fără ea.
Și mai e ceva. Am lăsat special la urmă.
Când mi-a luat o tânără entuziastă interviu m-a întrebat cum e să ai atâția fani. I-am răspuns: Simplu, eu nu am fani, am prieteni.
Vă mulțumesc.
