Ești ce alegi.
Ești fast food în loc de haute cuisine pentru că ai impresia că a doua variantă costă mai mult.
Apoi cumperi prafuri să slăbești și medicamente care să te vindece de efectele secundare ale acestor prafuri.
Destinul ți-a scos varianta mai ușoară în cale? Treacă de la mine!
OK, destinul, dar cine a ales să se oprească? Și nu o dată! Fatalitatea vieții... de 10 ori pe săptămână.
Dacă tragi linie, care ți se mai pare acum varianta în care ai mai mult de plătit?
În fiecare zi poți să te ridici, să spui frumos la revedere, să-ți iei cactusul de pe birou sau geamantanul din șifonier și să pleci.
Dar de o parte și de alta a ușii te așteaptă rezemate șmecherește și promisiunile și temerile. Te uiți în stânga la unele, apoi, mai cu fereală, în dreapta, la celelalte. Promisiunile par niște fete de liceu care ar trebui să mai crească în vreme ce temerile sunt niște cămătari cu cefe groase care amenință că te vor face să plătești cu dobândă.
Așa trec zilele. Pentru că alegi să le lași să treacă.
Eu cred că sunt prea sărac să cumpăr lucruri ieftine.
De oameni care fac șicane gratuite, nici nu mai vorbesc.
Nu avem așa mulți bani încât să cupărăm de 10 ori un aparat ieftin care se tot strică. Nici atâția nervi să tot cârpim relații care nu merg.
Relații cu femei. Cu bărbați. Cu fiscul. Cu țara despre care ți s-a zis că e mumă-ta, dar care se poartă de parcă nu te-ar fi vrut.
Tu te duci la alte mume... pribeag... da' "trimiți bani acasă".
Ai două mâini, două picioare, o inimă, un creier. Se pare că astea sunt singurele produse românești care se mai caută la export. Și tu ești singura marfă care vrea să se întoarcă în raft.
Nu vi s-a părut niciodată că blocurile seamănă cu niște rafturi?
Și noi cu găinile din baterii? Măcar pe alea le hrănește cineva. Le mai dă și vitamine. Tu îți cumperi singur medicamentele de la milionul de farmacii.
Nu știu alte nații cum sunt, dar românii sigur se duc într-un loc mai bun când emigrează pe lumea cealaltă!
Ești ce alegi.
Ești cei pe care îi alegi.
Prieteni. Conducători.
Ce ne-ar trebui niște conducători care să se poarte ca niște prieteni.
Suntem 20 de milioane de oi. Conduse de o haită de lupi.
A fost mai ieftin așa. Lupii aveau experiență. Oaia, săraca, ar trebui să facă un efort, să evolueze, să rateze câteva generații, să fie eroină - iar eroinele se știe că mor repede.
Noi o să o facem mai încet.
P.S. Cine crede că speranța moare ultima să vină în România. Aici speranțele mor înaintea noastră. Era prea scump să le ținem în viață. A trebuit să alegem între ele și parizer.
Foto: Voogag
Muza a vrut o linie de superfoods FĂRĂ compromisuri. I-a ieșit cam scumpă. Este un succes URIAȘ. Te miră?
LINK: http://bit.ly/TeaseVerde
Ești fast food în loc de haute cuisine pentru că ai impresia că a doua variantă costă mai mult.
Apoi cumperi prafuri să slăbești și medicamente care să te vindece de efectele secundare ale acestor prafuri.
Destinul ți-a scos varianta mai ușoară în cale? Treacă de la mine!
OK, destinul, dar cine a ales să se oprească? Și nu o dată! Fatalitatea vieții... de 10 ori pe săptămână.
Dacă tragi linie, care ți se mai pare acum varianta în care ai mai mult de plătit?
În fiecare zi poți să te ridici, să spui frumos la revedere, să-ți iei cactusul de pe birou sau geamantanul din șifonier și să pleci.
Dar de o parte și de alta a ușii te așteaptă rezemate șmecherește și promisiunile și temerile. Te uiți în stânga la unele, apoi, mai cu fereală, în dreapta, la celelalte. Promisiunile par niște fete de liceu care ar trebui să mai crească în vreme ce temerile sunt niște cămătari cu cefe groase care amenință că te vor face să plătești cu dobândă.
Așa trec zilele. Pentru că alegi să le lași să treacă.
Eu cred că sunt prea sărac să cumpăr lucruri ieftine.
De oameni care fac șicane gratuite, nici nu mai vorbesc.
Nu avem așa mulți bani încât să cupărăm de 10 ori un aparat ieftin care se tot strică. Nici atâția nervi să tot cârpim relații care nu merg.
Relații cu femei. Cu bărbați. Cu fiscul. Cu țara despre care ți s-a zis că e mumă-ta, dar care se poartă de parcă nu te-ar fi vrut.
Tu te duci la alte mume... pribeag... da' "trimiți bani acasă".
Ai două mâini, două picioare, o inimă, un creier. Se pare că astea sunt singurele produse românești care se mai caută la export. Și tu ești singura marfă care vrea să se întoarcă în raft.
Nu vi s-a părut niciodată că blocurile seamănă cu niște rafturi?
Și noi cu găinile din baterii? Măcar pe alea le hrănește cineva. Le mai dă și vitamine. Tu îți cumperi singur medicamentele de la milionul de farmacii.
Nu știu alte nații cum sunt, dar românii sigur se duc într-un loc mai bun când emigrează pe lumea cealaltă!
Ești ce alegi.
Ești cei pe care îi alegi.
Prieteni. Conducători.
Ce ne-ar trebui niște conducători care să se poarte ca niște prieteni.
Suntem 20 de milioane de oi. Conduse de o haită de lupi.
A fost mai ieftin așa. Lupii aveau experiență. Oaia, săraca, ar trebui să facă un efort, să evolueze, să rateze câteva generații, să fie eroină - iar eroinele se știe că mor repede.
Noi o să o facem mai încet.
P.S. Cine crede că speranța moare ultima să vină în România. Aici speranțele mor înaintea noastră. Era prea scump să le ținem în viață. A trebuit să alegem între ele și parizer.
Foto: Voogag
Muza a vrut o linie de superfoods FĂRĂ compromisuri. I-a ieșit cam scumpă. Este un succes URIAȘ. Te miră?
LINK: http://bit.ly/TeaseVerde
Nu le luați pentru că mi-am pus fața pe ele, ci pentru că mi-am pus sufletul înăuntru! Când eram eu o tânără studentă...
Posted by Secretele Ramonei - GV on Saturday, 10 August 2019
