Fericirea ar trebui să vină într-o cutie frumos ambalată pe care să scrie, ca la produsele vândute la teleshopping: As seen on TV.
Atâta vreme te-ai uitat după aspirații de împrumut împachetate în filme. Acum ți se par mai puțin interesante romance-urile: trăiești un romance al tău. Acum parcă te-ai uita mai degrabă la un horror, că ai în brațele cui să sari dacă te sperie.
Fericirea ar trebui să vină cu instrucțiuni: merge călcată? La câte grade? Sigur, nu folosești un detergent obișnuit că nu vrei să pălească. Se mai șifonează, dar o împaci. Se mai murdărește, mai ales cu picături de invidie. Nu ies cu apă, încearcă un pahar de vin cu final fericit.
Mai ales când ești bărbat te grăbești și plătești pe câțiva ani în avans cu un credit pentru o casă. Nu poți să-ți lași fericirea cub cerul liber.
O pui sub plapumă cum își pun pasionații mașinile de colecție sub prelată. Ca și ei, te simți cel mai bine în ea.
Și totuși ceva nu e în regulă. Realizezi imediat că fericirea nu e o stare naturală. Prietenii sunt nemulțumiți că te văd ceva mai rar, colegii se miră de ce cânți când vii la serviciu. Ei nu cântă nici când pleacă. Chiar ;i cei mai atei dintre ei și-ar face cruci să te vadă în mașină, cu muzica tare, Beatles – Hard day’s night, în drum spre casă.
Parcă stai pe o saltea plină cu bani: te bucuri că-i ai, dar te temi să nu vină omu negru să ți-o fure.
Nicio societate nu vrea să ți-o asigure, dar așa nesigură cum este, chiar ai putea să alegi altceva? O nefericire sănătoasă, care să dăinuie. Una garantată pe viață, care să te îngroape?
Ca în bancul acela cu omul care se duce la Dumnezeu care împărțea calități și defecte. Cum Ăl de sus nu mai avea decât frumusețe și prostie, că pe celelalte le dăduse, l-a pus să aleagă între acestea două. Omul nostru a stat, s-a gândit (?!) și a zis: Doamne, frumusețea-i trecătoare :-)
Stai liniștit.
Fericirea ori se apără singură și vine înapoi oricât ar pleca de departe, ca un porumbel voiajor, ori – de fapt – nu a fost niciodată nimic altceva decât un proces de autosugestie.
