Singura încuietoare pe care nici dracu' n-o desface!


 

În liceu cea mai bună prietenă a mea era o fată. În loc să am un cel-mai-bun-prieten băiat eu o aveam pe ea.
Informații din spatele liniilor inamice.
Ea îmi spunea despre aventurile ei...
iar eu le mai înfloream pe ale mele că erau destul de puține la început.
Apoi m-am apucat de sport.
Cum toată lumea se jură că interiorul contează, dar alegem după ambalaj... aventurile mele au crescut exponențial. 
Doar că eu n-am fost 100% natural. 
Trișam. Ea îmi spunea cum să mă port, ce să aleg, cum să nu fiu copac.
Toate lecțiile ei au fost utile, de exemplu faptul că atunci când părinții tăi nu știu că fumezi nu ajută cu nimic să dai cu spray Mozaic după ce ai fumat în baie...
Sau că nu e bine să lași o fată să aștepte. Că nu toate stau bine cu răbdarea... și merg cu altul.
Dar dintre toate lecțiile ei una a fost demențială.
Mereu îmi spunea... pe asta poți să o combini, dar e greu că e foarte solicitată...
Pe asta poți să o atragi, dar nu are rost pentru că o foarte fițoasă... ce faci cu ea după?
Pe aia mică, blondă, care te-a căutat la studio, n-o rata, dar nu te repezi că e timidă... să n-o sperie avântul tău...
Și tot așa: se poate, dar... șanse mai mari, mai mici, tată bogat, familie de sectanți (am învățat rugăciuni ca pe apă, o mie de piedici, câte o soluție pentru fiecare!
Și într-o zi... când ne-am întâlnit cu o colegă de-a ei de la atletism, am întrebat-o care sunt șansele.
Zero.
Ei na! Niciodată nu-mi spusese așa ceva!
Dar de ce? E fițoasă? Timidă? Are un tată cu mulți bani?
Nu.
E îndrăgostită.

Back to Top